Tag: marketing

09
Nov

Studiu iSense Solutions & Golin: Consumatorii din comunitățile mici

Agenția a realizat primul său studiu etnografic în România, alături de iSense Solutions

Românii din comunitățile mici[1] sunt aproape la fel de informați, folosesc aceleași canale și au așteptări similare cu cele ale consumatorilor din orașele mari. Cu toate acestea, sunt de multe ori ignorați de branduri. Pentru a analiza relevanța brandurilor dincolo de bula marilor orașe, Golin a realizat primul său studiu etnografic în România, în parteneriat cu iSense Solutions. Acesta a inclus interviuri în profunzime cu familii din Băicoi (Prahova) și Pătârlagele (Buzău), care au povestit despre obiceiurile lor de consum și despre cum percep brandurile.

Concluziile acestui demers au cofirmat și completat rezultatele unui studiu cantitativ realizat la nivel național, care a arătat diferențe și similitudini importante între românii din comunitățile mici și cei din urbanul mare.

„Consumatorii din comunitățile mici par să fie mai reticenți în adoptarea brandurilor noi, însă sunt mult mai loiali unui brand odată ce devin atașați. Comunicarea emoțională și cu relevanță locală este element definitoriu în atragerea și loializarea acestor consumatori. Le recomandăm brandurilor să nu se mai raporteze doar la București și la marile orașe, ci să facă efortul de a se apropia de publicul deseori ignorat din localitățile mai mici”, spune Irina Roncea, Deputy Managing Director, Golin.

Aproape două treimi din populația României (64%) trăiesc în comunități cu mai puțin 50.000 de locuitori – 45% în mediul rural și 19% în orașe mici. Însă rata de penetrare a internetului în România este ridicată atât în orașele mari, cât și în sate – 78% la nivel național, 85% în urban și 76% în rural. În aceste condiții, românii din comunitățile mici sunt la fel de prezenți în social media. Cele mai folosite rețele sociale și de mesagerie utillizate de aceștia sunt Facebook (88% vs. 92% din total urban), Facebook Messenger (68% vs. 76%), YouTube (65% vs. 78%) și Whatsapp (60% vs. 70%).

Continue Reading..

11
Oct

Studiu iSense Solutions: 8 din 10 clienți citesc review-urile înainte de a merge într-un centru SPA

The Public Advisors, compania de consultanță în comunicare și relații publice, în colaborare cu institutul de cercetare iSense Solutions au elaborat un studiu de piață cu privire la percepția românilor asupra modului în care aceștia sunt influențați de review-uri în alegerea unui centru wellness & SPA.

Studiul, realizat pe un eșantion de 515 persoane, relevă faptul că pentru mai mult de o treime dintre români (35%) contează reputația centrului. Totodată, acesta arată că 8 din 10 clienți citesc review-urile înainte de a merge într-un centru SPA.

,,Pentru a obține review-uri cât mai bune, este indicat să dezvoltăm o strategie bine pusă la punct. Este foarte important să le cereți clienților o evaluare a experienței petrecute în SPA la scurt timp după ce au folosit facilitățile dumneavoastră. Nu uitați să răspundeți review-urilor indiferent dacă acestea sunt sau nu pozitive, evitând o discuție în contradictoriu cu clientul. Astfel și clienții care urmează să citească aceste review-uri vor aprecia mai mult răspunsul dumneavoastră. O recenzie pe pagina hotelului sau a centrului SPA poate fi de multe ori acel instrument care îl influențează pe client în decizia finală înainte de a face rezervarea”, spune Raluca Mihălăchioiu, Managing Partner The Public Advisors.

Mai mult de jumătate dintre clienți (52%) așteaptă un răspuns în termen de 7 zile de la scrierea unei recenzii online, în special una negativă sau critică.

Există totuși clienți mai exigenți care așteptă un răspuns în termen de 3 zile, în timp ce 21% așteaptă ca brandurile să aibă un timp de răspuns de 24 de ore sau mai puțin.

Conform studiului, review-urile sunt considerate importante în alegerea centrelor SPA. Astfel, 87% dintre respondenți declară că citesc recenziile, în timp ce 99% dintre aceștia sunt influențați de procentajul acestora în alegerea centrului SPA.

Totodată, 59% dintre clienți obișnuiesc să ofere review-uri după ce au vizitat centrul SPA, în timp ce 41% dintre aceștia nu oferă review.

„Aproape 3 din 5 români preferă să acorde review-uri pe rețelele de socializare, restul alegând să ofere recenzii pe site-ul centrului sau pe site-urile agregatoarelor de oferte. Cele mai multe păreri sunt pozitive, 96% din clienți acordă o recenzie pozitivă, în timp ce doar 4% dintre aceștia oferă un review negativ. Dintre cei care acordă aceste reviw-uri reputația centrului are o pondere de 40% în decizia de alegere pentru utilizatorii care frecventează centrele SPA cel puțin o dată la 3 luni”,adaugă Andrei Cânda, Managing Partner iSense Solutions.

Mai mult de jumătate dintre români spun că preferă să acorde review-uri pe rețelele de socializare, pe site-ul centrului SPA și pe site-urile agregatoarelor de oferte, iar cei mai puțini oferă un review pe bloguri sau forumuri.

Studiul a fost realizat online de către compania iSense Solutions pe un eșantion de 515 de respondenți, membri ai Panelului ResearchRomania.ro. Datele sunt reprezentative pentru persoanele cu vârsta de peste 18 ani, din mediul urban din România cu acces la internet, care obișnuiesc să viziteze centre SPA. Rezultatele au un grad de eroare de +/-4.32%, la un nivel de încredere de 95%.

Despre iSense Solutions

iSense Solutions – The Modern Consumer Company folosește cele mai recente tehnologii de sondare a consumatorului modern din România și oferă servicii integrate de marketing: cercetare, consultanță în marketing si comunicare, digital și vânzări. Compania a fost fondată de  Traian Năstase și Andrei Cânda, specialiști cu peste 12 ani de experiență în domeniul cercetării de piață și cu o expertiză academică solidă, fiind doctori în Sociologie, respectiv Marketing. Mai multe informații puteți găsi pe www.isensesolutions.ro și www.researchromania.ro.

29
Sep

Studiu Bitdefender & iSense Solutions: Datele personale stocate pe smartphone-uri de catre 50% dintre utilizatori

Avand in vedere ca mai mult de jumatate din populatia globala foloseste un smartphone si mai mult de jumatate din traficul web din lume se realizeaza de pe telefoanele mobile, este de inteles ca 50% dintre utilizatori isi stocheaza informatii private si personale pe smartphone-uri, conform unui studiu realizat de Bitdefender in aprilie 2017.

Tinerii cu varste cuprinse intre 18-22 de ani sunt mai predispusi sa-si stocheze datele personale pe smartphone-uri (68%), conform aceluiasi studiu. Cu toate acestea, 4 din 10 utilizatori de smartphone-uri nu au instalata o aplicatie pentru securitate si nici nu-si actualizeaza soft-urile pe gadget-uri. Acest lucru ii lasa expusi la furtul datelor si infestarea dispozitivului cu virusi, mai ales pentru ca aplicatiile downloadate nu provin intotdeauna din magazine oficiale. Totusi, atunci cand vorbim despre securitatea smartphone-urilor, 57% dintre utilizatori sunt ingrijorati ca identitatea user-ului pe care-l folosesc ar putea fi furata.

Din acelasi studiu a reiesit ca 7 din 10 utilizatori de smartphone-uri sau tablete si-au schimbat parolele pe gadget-urile respective cu mai mult de 3 luni in urma. Cu o medie de 11 astfel de dispozitive in locuinta unui utilizator, numai 6 din 10 utilizatori au putut sa confirme faptul ca au parole diferite pentru fiecare dintre ele. Cu toate acestea, 2 din 10 utilizatori au unele parole pe care le folosesc la intamplare, iar 1 din 10 utilizatori foloseste aceeasi parola pentru toate dispozitivele electronice.

Soft-urile virusate pentru telefoane au luat o amploare deosebit de mare in ultimii ani si indiferent de sistemul de operare pe care-l folosesti, chiar daca este Android sau IOS, exista site-uri inselatoare sau frauduloase ce-ti vaneaza informatiile personale si acreditarile. Inselaciunile si “programele spion” sunt in topul grijilor utilizatorilor de smartphone-uri, cu 56% si respectiv 51% dintre respondenti ce sustin ca s-au saturat de ele.

Deoarece un numar mare de utilizatori de smartphone-uri din Germania nu au o solutie pentru a rezolva problema securitatii, conform unui studiu realizat de Bitdefender(*)  si deoarece utilizatorii instaleaza des aplicatii din magazine ce nu sunt de incredere, exista o probabilitate mare ca acestea sa fie virusate. Cu 643,476 de soft-uri Android virusate lansate doar in iunie 2017, conform organizatiei independente de testare AV-TEST, sa ai o aplicatie de securitate care sa protejeze si sa detecteze posibilele probleme nu mai este o optiune, ci o necesitate.

In timp ce IOS nu este atat de predispus la downloadarea aplicatiilor rau intentionate din magazinele colaboratoare, utilizatorii tot sunt vulnerabili la site-uri inselatoare sau frauduloase ce urmaresc sa le colecteze datele personale sau financiare. Acestea fiind spuse, este necesar sa ai instalata o masura de securitate care sa te protejeze de site-urile malitioase.

Este vitala o masura de securitate ce poate proteja ambele sisteme de operare, Android si IOS, mai ales pentru ca jumatate din utilizatori isi stocheaza datele personale pe aceste dispozitive. Indiferent ca vorbim despre un software infestat ce urmareste sa-ti colecteze datele sau despre alte amenintari online ce urmaresc sa-ti preia datele cardului de credit sau pe cele din internet banking, o masura de securitate pentru telefoanele mobile ce poate identifica toate aceste amenintari este vitala pentru a-ti proteja intimitatea si datele personale.

*Nota: Studiul a constat intr-un chestionar realizat de iSense Solutions la cererea Bitdefender in aprilie 2017 si este bazat pe 1000 de interviuri. Esantionul utilizat in acest raport este reprezentativ pentru utilizatorii de gadget-uri smart, cu conexiuni Wi-Fi in Statele Unite ale Americii(varsta, sex si regiune), +18 ani. Eroare de esantionare este de +/- 3. 1% la un nivel de incredere de 95%

Despre iSense Solutions

iSense Solutions – The Modern Consumer Company folosește cele mai recente tehnologii de sondare a consumatorului modern din România și oferă servicii integrate de marketing: cercetare, consultanță în marketing si comunicare, digital și vânzări. Compania a fost fondată de  Traian Năstase și Andrei Cânda, specialiști cu peste 12 ani de experiență în domeniul cercetării de piață și cu o expertiză academică solidă, fiind doctori în Sociologie, respectiv Marketing. Mai multe informații puteți găsi pe www.isensesolutions.ro și www.researchromania.ro.