THE BLOG

23
Feb

Studiu Bitdefender, realizat de iSense Solutions: Jumătate dintre români se tem că cineva le poate controla gadgeturile inteligente fără voia lor

Circa 46% dintre români se arată îngrijorați că un eventual atacator ar putea prelua oricând controlul dispozitivelor inteligente pe care le folosesc zilnic, ceea ce îi expune la furt de date personale, spionaj și invadarea vieții private, arată un studiu realizat în mediul urban de iSense Solutions, la comanda Bitdefender.

 

Românii țin pasul cu noutățile în materie de tehnologie și cumpără gadgeturi dintre cele mai diverse: 70% au deja smartphone, laptop, tabletă, smart TV sau computer tip desktop, însă aproape un sfert dintre orășeni dețin și terminale de ultimă generație, precum ceasuri smart (24%), camere de supraveghere a locuinței sau copilului, conectate la internet (21%), e-reader-e (20%), console de jocuri (15%) sau brățări fitness (14%).

Deși au ales să le cumpere pentru plusul de confort și de divertisment oferit, 43% dintre cei chestionați se tem totuși că răufăcătorii ar putea fura informațiile stocate de pe dispozitivele smart – fotografii, videoclipuri, programe și documente personale – iar un sfert sunt preocupați de faptul că un necunoscut ar putea să pornească pe ascuns camera de filmat sau microfonul dispozitivelor și să înregistreze tot ce se întâmplă în intimitatea propriului cămin.

Hackerii pot specula ușor problemele de securitate

Temerile lor sunt fondate, dacă luăm în calcul că aceste dispozitive conectate la internet au mai multe vulnerabilități comune, de la probleme severe legate de securitate, până la mecanisme de autentificare slabe și chiar comunicare necriptată cu serverele producătorului, ce permite accesul neautorizat al atacatorilor.

Specialiștii în securitate cibernetică ai Bitdefender avertizează că aceste vulnerabilități le permit atacatorilor amatori să compromită cu ușurință rețeaua de Internet a utilizatorilor, mizând și pe faptul că mulți români nu știu că locuiesc într-o casă inteligentă și, în consecință, nu conștientizează pericolele la care se expun.

Cele mai multe dintre problemele identificate sunt comune și deja cunoscute, unele de mai bine de patru ani, ceea ca arată că producătorii dispozitivelor nu sunt interesați să ruleze algoritmi de securitate complecși și nici să facă în mod constant diverse actualizări de software, deși unele gadgeturi au o durată de folosință îndelungată. De obicei, credențialele de acces sunt foarte slabe, astfel că încercările de spargere a parolelor reușesc, în medie, în unu din patru cazuri.

Nu au timp sau nu știu să actualizeze sistemele de operare

Studiul mai arată că românii nu își actualizează la timp sistemul de operare de pe dispozitivele folosite, până și pe terminalele folosite frecvent, precum laptop, tabletă sau computer. Astfel, 20% dintre utilizatorii de laptop și peste jumătate dintre proprietarii unui smart TV nu au actualizat software-ul la cea mai recentă versiune, invocând fie lipsa de timp, fie cea a cunoștințelor necesare unei asemenea operațiuni.

„În lipsa folosirii unei soluții de securitate sau a unui sistem de operare actualizat la zi, accesarea datelor personale până la cel mai mic detaliu se poate face relativ ușor, iar viața personală, în adevăratul ei sens, poate deveni doar un mit. Dispozitivele smart colectează cantități enorme de date, de la localizare, obiceiuri, stil de viață și comportament, până la pasiuni, credințe, stare de sănătate sau preferințe politice, iar în condițiile în care un răufăcător poate pune mâna pe acestea temerile utilizatorilor sunt îndreptățite”, spune Bogdan Botezatu, specialist în securitate cibernetică în cadrul Bitdefender.

Obiceiul vechi al parolei unice încă persistă

Mai mult, un sfert dintre români folosesc aceeași parolă pentru toate conturile și dispozitivele, iar alți 29% folosesc aceleași câteva parole, însă prin rotație. Experții Bitdefender avertizează asupra riscului folosirii unor parole identice, de cele mai multe ori formate doar din litere, și recomandă înlocuirea lor cu diverse combinații de litere, cifre și simboluri și schimbarea acestora în mod regulat.

Numărul dispozitivelor conectate la Internet a depășit nivelul de șase miliarde de unități la finele anului 2016, iar industria va continua să se dezvolte într-un ritm alert pe fondul plusului de confort oferit utilizatorilor.

Studiul iSense Solutions a fost realizat la comanda Bitdefender în România, Statele Unite ale Americii, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, Germania, Franța și Australia, la finalul anului 2016, pe un eșantion reprezentativ de 2.037 respondenți. Marja de eroare pentru studiul realizat pe respondenții din România este de ±5,5% la un nivel de încredere de 95%.

Despre iSense Solutions

iSense Solutions – The Modern Consumer Company folosește cele mai recente tehnologii de sondare a consumatorului modern din România și oferă servicii integrate de marketing: cercetare, consultanță în marketing si comunicare, digital și vânzări. Compania a fost fondată de  Traian Năstase și Andrei Cânda, specialiști cu peste 12 ani de experiență în domeniul cercetării de piață și cu o expertiză academică solidă, fiind doctori în Sociologie, respectiv Marketing. Mai multe informații puteți găsi pe www.isensesolutions.ro și www.researchromania.ro.

07
Feb

Studiu iSense Solutions pentru Initiative: Câți români plătesc pentru conținut video online

București, 7 februarie 2017

Doar 10% dintre românii care urmăresc conținut video online plătesc pentru vizionarea acestuia, arată un studiu realizat de compania de research iSense Solutions pentru agenția de media Initiative.

Potrivit datelor obținute pentru fiecare dispozitiv în parte, doar 8% dintre cei care urmăresc conținut video online pe smartphone îl plătesc, iar procentul este similar pentru laptop/PC, în timp ce, în cazul smart TV, deschiderea pentru a achiziționa acest tip de conținut este mai mare (15%).

 „Românii nu sunt obișnuiți să plătească pentru conținutul video, dincolo de tradiționalul abonament la cablul TV, iar această tendință este mai pregnantă în cazul tinerilor, care sunt expuși mai multor surse gratuite de vizionare a conținutului video. Ca urmare a investițiilor făcute de stațiile TV și de operatorii telecom, ne așteptăm să crească achiziția de abonamente la platformele de conținut video, însă această deschidere va veni în special din partea persoanelor cu vârsta cuprinsă între 45 și 55 de ani, în timp ce tinerii vor continua să fie reticenți”, afirmă Ruxandra Ștefan, Strategy & Planning Director, Initiative.

Cei mai mulți români vizionează conţinut video online pe laptop sau PC (86%), topul preferinţelor fiind completat de smartphone (60%), tabletă (30%) şi smart TV (30%). Bărbații, mai mult decât femeile, urmăresc conținut video pe laptop / PC (90% vs 82%) și pe smart TV (37% vs 22%). În ceea ce privește categoriile de vârstă, tinerii de 16-24 de ani folosesc mai mult decât ceilalți români smartphone-ul pentru vizionarea conținutului video (71% vs 60% din total), în timp ce românii de peste 45 ani preferă laptopul/PC-ul (92% vs 86% din total).

 „Tinerii sunt mai mobili și este firesc să utilizeze smartphone-ul mai frecvent decât celelalte categorii de vârstă atunci când doresc să vizioneze conținut video, fiind conectați la acest dispozitiv chiar și pe timpul nopții. De asemenea, se remarcă o preferință a tinerilor către un nou tip de conținut video online – vlog-urile – pe care le urmăresc în special pe smartphone”, adaugă Traian Năstase, Managing Partner, iSense Solutions.

YouTube (89%) şi Facebook (82%) sunt canalele pe care românii obișnuiesc să urmărească cel mai frecvent conținut video online pe laptop/PC, preferând următoarele tipuri de conținut: videoclipuri muzicale (67%), filme (67%), clipuri amuzante (59%), alte filmuleţe/clipuri (59%) şi ştiri (55%).

În ceea ce privește conținutul video accesat de pe laptop / PC, femeile, mai mult decât bărbații, vizionează seriale (55% vs 42% dintre bărbați) și clipuri/ desene animate (42% vs 30% dintre bărbați). Tinerii cu vârsta între 16-24 ani urmăresc pe laptop / PC un conținut video mai diversificat, astfel că preferă într-un număr mai mare decât celelalte categorii de vârstă filmele (79% vs 67% din total), clipurile amuzante (74% vs 59%), serialele (74% vs 48%), tutorialele (71% vs 48%), clipurile animate (49% vs 36%), cursurile online (48% vs 36%) și vlog-urile celebrităților (34% vs 14%).

În ceea ce privește conținutul video online urmărit pe smartphone, YouTube domină topul preferințelor românilor (90%), urmat de Facebook (84%). De asemenea, 38% dintre români vizionează conținut video online pe aplicații gratuite, 20% pe site-uri gratuite (altele decât YouTube), în timp ce doar 5% plătesc pentru vizionarea conținutului pe site-uri pe bază de abonament (ex: Netflix, HBO Go, Voyo, Antena Play, Orange TV Go etc.) și 5% pe aplicații contra-cost. Mai mulți bărbați decât femei plătesc pentru vizionarea conținutului video pe site-uri pe bază de abonament (8% vs 2% dintre femei). De asemenea, românii cu vârsta peste 45 ani urmăresc în număr mai mare site-urile posturilor de televiziune de pe smartphone (23% vs 14% din total).

Cele mai vizionate tipuri de conținut video de pe smartphone sunt videoclipurile muzicale (65%), clipurile amuzante (65%), filmulețele/clipurile (61%), știrile (49%) și tutorialele (40%). Mai mulți bărbați vizionează știri pe smartphone (55% vs 43% dintre femei), în timp ce mai multe femei urmăresc tutoriale (46% vs 35% dintre bărbați) și DIY (30% vs 19%). De asemenea, tinerii (16-24 ani) preferă în număr mai mare decât celelalte categorii de vârstă să urmărească vlog-uri ale celebrităților pe smartphone (34% vs 17% din total).

Pentru a viziona conținut video online pe Smart TV, cei mai mulți români preferă YouTube-ul (86%). Doar 15% dintre cei care urmăresc conținut video online pe Smart TV plătesc pentru acesta (11% pe site-uri plătite și 9% pe aplicații). Cât despre tipurile de conținut video online vizionate pe Smart TV, sunt preferate filmele (69%), videoclipurile muzicale (49%) și serialele (43%).

Studiul a fost realizat de compania iSense Solutions în exclusivitate pentru agenția Initiative. Eșantionul a cuprins 1.000 respondenți  cu vârsta cuprinsă între 16 și 64 ani. Datele au fost culese online prin intermediul Panelului ResearchRomania.ro și sunt reprezentative pentru locuitorii din mediul urban. Rezultatele au un grad de eroare de +/-3,19%.

 

 

Despre Initiative

Initiative este una din cele mai mari reţele independente de media din lume, asigurând servicii specializate de planificare şi cumpărare de media, de strategie, consultanţă de media şi new media.

Initiative este membră a Interpublic Group of Companies şi este afiliată reţelei internaţionale Initiative Worldwide. În România, Initiative este membră a grupului de companii din care mai fac parte agenţiile MullenLowe, BPN, Golin, Profero și Medic One.

Pentru mai multe informații vă rugăm accesați: https://www.mediafactbook.ro, Facebook sau pe LinkedIn.

 

Despre iSense Solutions

iSense Solutions – The Modern Consumer Company folosește cele mai recente tehnologii de sondare a consumatorului modern din România și oferă servicii integrate de marketing: cercetare, consultanță în marketing si comunicare, digital și vânzări. Compania a fost fondată de  Traian Năstase și Andrei Cânda, specialiști cu peste 12 ani de experiență în domeniul cercetării de piață și cu o expertiză academică solidă, fiind doctori în Sociologie, respectiv Marketing. Mai multe informații puteți găsi pe www.isensesolutions.ro și www.researchromania.ro.

 

08
Dec

Studiu iSense Solutions: Cât de expuși sunt românii la știri false

Bucureşti, 8 decembrie 2016: Deși Facebook este principala lor sursă de informații online, cei mai mulți români din mediul urban consideră că acesta este, în același timp, și canalul cu cele mai multe știri false, arată un studiu realizat de compania iSense Solutions. Însă doar jumătate dintre români, atunci când află o știre care îi interesează, verifică de cele mai multe ori și din alte surse dacă aceasta este adevărată.

Conform datelor iSense Solutions, românii urmăresc știrile în special la TV (90%) și pe internet (89%), următoarele canale în topul preferințelor lor fiind radioul (58%), aplicaţiile mobile de ştiri (37%) şi ziarele şi revistele tipărite (30%). Barbaţii, mai mult decât femeile, urmăresc ştiri la radio (64% vs 52%) şi prin aplicaţii mobile (41% vs 32%).

Pe internet, principalele surse de informare sunt Facebook (89%), site-urile de știri (64%), e-mail (58%), Google (55%) și ziarele sau revistele online (47%). Cele care conțin cele mai multe știri false, în opinia românilor, sunt Facebook (75%), blogurile (69%), Twitter (64%), forumurile (63%), ziarele/revistele tipărite sau online (61%) și TV-ul (59%).

Domeniile care prezintă cel mai mare interes pentru persoanele care urmăresc știri sunt Ştirile naţionale (93%), Vreme (93%), Educaţie/sănătate (81%), Ştiri locale (87%) şi Divertisment (83%). În același timp, domeniile cu cele mai multe ştiri false sunt considerate: Politica (87%), Evenimente mondene / celebrităţi (83%), Domeniul financiar / afaceri / economie (57%) şi Stirile naţionale (54%).

Deși românii par conștienți de expunerea lor la știri false – 9 din 10 susținând că li se întâmplă să descopere că o știre pe care inițial o considerau adevărată este falsă, doar jumătate dintre ei verifică veridicitatea informațiilor, chiar și înainte de a le împărtăși altor persoane. Mai mult decât atât, majoritatea continuă să folosească aceleași canale pe care au descoperit știri false, însă le scade încrederea în ele.”, afirmă Traian Năstase, Managing Partner, iSense Solutions.

Românii consideră că, pentru a fi credibilă, o știre trebuie să respecte următoarele condiții: să precizeze sursele de unde au fost preluate fotografiile și informațiile (82% dintre români), să nu apară într-o publicație sponsorizată de entități cu interese – spre exemplu, știri politice în publicații / canale sponsorizate de partide politice (58%), să conțină fotografii drept dovezi (57%), să includă multe detalii (56%) și să apară într-o publicație prestigioasă, de încredere (52%).

În ceea ce privește sursele pe care românii verifică veridicitatea unei știri, sunt preferate Google (62%), site-urile de știri (46%), TV-ul (40%) și ziarele/revistele online (39%).

Romanii consideră că cei responsabili să se asigure că în presă sau pe internet nu apar știri false sunt conducătorii trusturilor de presă (65%), managerii companiilor care gestionează conținutul online (60%) sau organizațiile profesionale (53%), precum și oamenii care obișnuiesc să împărtășească informații cu ceilalți (32%).

Studiul mai arată că 60% dintre români susțin că au primit știri false chiar de la prietenii apropiați, 49% de la colegii de școală sau serviciu, 39% de la cunoscuți și 31% de la persoane pe care nu le-au cunoscut decât online, iar aceste informații au fost transmise în special pe Facebook (79%) și prin viu grai (68%), dar și pe email (31%) și messenger (26%).

Cu acest studiu, ne-am propus să analizăm și modul în care românii sunt expuși la știri false chiar de către cei apropiați. Astfel, ne-a surprins faptul că majoritatea dintre ei spun că și-au dat seama în ultimul an că persoane din jurul lor au împărtășit cu ei știri false, primind astfel de informații chiar de la prietenii apropiați. Totuși, acest comportament nu este cauzat de rea voință, ci de faptul că nu obișnuim să verificăm veridicitatea știrilor, în special în contextul unui flux imens de informații cu care suntem asaltați pe mai multe device-uri și canale.”, adaugă Andrei Cânda, Managing Partner iSense Solutions.

Potrivit datelor iSense Solutions, 94% dintre cei care urmăresc știri spun că împărtășesc știrile care îi interesează cu alte persoane, în mod direct – față în față (83%) sau la telefon (61%), precum și prin postări/distribuiri pe rețelele de socializare (52%).

Studiul a fost realizat online de către compania iSense Solutions pe un eșantion de 800 de respondenți, membri ai Panelului ResearchRomania.ro. Datele sunt reprezentative pentru persoanele cu vârsta de peste 18 ani, din mediul urban din România, care urmăresc știrile, indiferent de domenii și canalele utilizate (adica 98% din totalul populației din mediul urban, +18 ani). Rezultatele au un grad de eroare de +/-3.46%, la un nivel de încredere de 95%.

Despre iSense Solutions
iSense Solutions – The Modern Consumer Company folosește cele mai recente tehnologii de sondare a consumatorului modern din România și oferă servicii integrate de marketing: cercetare, consultanță în marketing si comunicare, digital și vânzări. Compania a fost fondată de Traian Năstase și Andrei Cânda, specialiști cu peste 12 ani de experiență în domeniul cercetării de piață și cu o expertiză academică solidă, fiind doctori în Sociologie, respectiv Marketing. Mai multe informații puteți găsi pe www.isensesolutions.ro și www.researchromania.ro.

28
Nov

Studiu iSense Solutions: Smartphone-ul, cel mai eficient canal pentru promovarea companiilor din România

Bucureşti, 28 noiembrie 2016: Peste 60% dintre companiile din România folosesc ca principal canal de promovare internetul, arată un studiu realizat de compania iSense Solutions. În același timp, 34% preferă pliantele/broșurile, tot 34% participă la târguri/conferințe și doar 22% se promovează cu ajutorul smartphone-ului, deși acesta este considerat cel mai eficient canal de promovare de către companiile care îl utilizează.

Studiul a inclus patroni/antreprenori, directori de companie sau manageri generali de la patru categorii de companii din diverse sectoare de activitate din România: cu până în 5 angajați, cu 6-50 de angajați, cu 51-250 de angajați și cu peste 250 de angajați.

Pe măsură ce cresc numărul de angajați și bugetele ce pot fi alocate, se diversifică și mixul de marketing folosit de companie, iar importanța canalelor tradiționale în promovarea serviciilor sau produselor acesteia crește”, spune Traian Năstase, Managing Partner, iSense Solutions.

Astfel, dacă internetul s-a remarcat drept principal canal de promovare pentru toate categoriile (62% dintre companii), cele cu 6-50 de angajați preferă să se promoveze și prin pliante/broșuri (41%) și outdoor (28%), în timp ce companiile cu peste 250 de angajați se orientează mai mult și către TV (61%).

Tot internetul este canalul de promovare în care companiile au investit cel mai mult în ultimele 12 luni (56% dintre companii), remarcându-se faptul că 44% dintre companiile cu peste 250 de angajați au investit cel mai mult în TV.

În ceea ce privește eficiența canalelor de promovare, smartphone-ul conduce acest top, fiind considerat cel mai eficient de către 62% dintre companiile care îl utilizează pentru promovare. Urmează internetul (55%) și media tradițională – outdoor (44%), radio (40%) și TV (34%).

De asemenea, cele mai folosite modalități de promovare online sunt site-ul companiei (utilizat de 67% dintre companii), reclamele pe Facebook (54%), paginile din social media (46%), email marketing-ul (37%), site-urile de anunțuri (30%) și reclamele pe Google (24%), în timp ce cele mai eficiente sunt considerate paginile de social media (53%), reclamele pe Google (49%) și optimizarea pentru motoarele de căutare (47%).

Studiul analizează și metodele de vânzare directă utilizate de companii, fiind preferate cele care presupun interacțiunea umană (consultanții și agenții de vânzări), precum și site-urile de anunțuri (pentru companiile cu până în 5 angajați).

Într-o piaţă extrem de competitivă, dincolo de canalele prin intermediul cărora aleg să se promoveze, companiile trebuie să acorde o atenţie sporită mesajelor pe care le transmit consumatorului modern, întrucât acestea pot avea un impact semnificativ asupra deciziei de cumpărare”, adaugă Andrei Cânda, Managing Partner iSense Solutions.

Studiul arată că doar 35% dintre antreprenori/directori de companii/manageri generali consideră că poziţionarea prin preţuri mici reprezintă cheia succesului, în timp ce oferirea de produse/servicii de calitate superioară este cea mai importantă pentru 69% dintre aceştia. De asemenea, este foarte important să asigure o experiență bună clientului (61%), dar și să își surprindă plăcut clienții (50%).

Studiul „Antreprenorul român, față în față cu consumatorul modern”, realizat special pentru Zilele Biz, este bazat pe o cercetare cantitativă ce a presupus culegerea online a datelor de la 267 de companii active. Rezultatele au un grad de eroare de +/-6%, la un nivel de încredere de 95%.

Despre iSense Solutions
iSense Solutions – The Modern Consumer Company folosește cele mai recente tehnologii de sondare a consumatorului modern din România și oferă servicii integrate de marketing: cercetare, consultanță în marketing si comunicare, digital și vânzări. Compania a fost fondată de Traian Năstase și Andrei Cânda, specialiști cu peste 11 ani de experiență în domeniul cercetării de piață și cu o expertiză academică solidă, fiind doctori în Sociologie, respectiv Marketing. Mai multe informații puteți găsi pe www.isensesolutions.ro și www.researchromania.ro.

15
Nov

Studiu Bold by Lowe Group & iSense Solutions: Călătoria consumatorului de la descoperirea la achiziția unui produs sau serviciu

București, 15 noiembrie 2016

Medicamentele se numără printre produsele achiziționate cel mai rapid de consumatori, 80% dintre aceștia cumpărându-le în aceeași zi în care află despre ele, în special din reclamele TV, arată un nou studiu Bold by Lowe Group, realizat de compania de cercetare iSense Solutions pentru agenția de media Initiative. În schimb, în cazul bunurilor de folosință îndelungată și al creditelor de nevoi personale, drumul de la descoperirea unui produs până la achiziția lui este mai lung (spre exemplu, de maximum 2 săptămâni pentru electronice și electrocasnice și credite), iar canalele cele mai eficiente devin site-ul companiei, motoarele de căutare sau recomandările prietenilor.

De asemenea, articolele de îmbrăcăminte și pachetele turistice achiziționate online sunt cumpărate în maximum o săptămână (de către 84%, respectiv 60% dintre consumatori), iar serviciile de telecomunicații, în cel mult două săptămâni (74%).
Tehnologia modernă și canalele digitale, accesibile astăzi la scară largă, au reconfigurat călătoria consumatorului de la descoperire la achiziție, care este acum mult mai complexă. Nu mai vorbim de un drum static și liniar, de la brand către consumator, ci de unul integrat, de la consumator către brand. Mai mult decât atât, pentru că fiecare consumator este diferit, este important să înțelegem cât de puternic influențează canalele media decizia lui de cumpărare”, spune Alexandra Olteanu, Managing Director, Initiative.

Astfel, noul studiu Bold by Lowe Group analizează fiecare etapă a călătoriei consumatorului: descoperire, experiență, cercetare și achiziție, precum și obiceiurile de consum ale românilor.
Principalele dispozitive folosite de consumatorii români sunt computerele (94%) și smartphone-urile (88%), remarcându-se o preferință pentru smartphone în special în rândul tinerilor de 16-24 de ani, în timp ce adulții de 35-44 de ani sunt mai interesați de smart TV. Tinerii sunt conectați aproape permanent la internet, în special de pe smartphone, inclusiv în timpul nopții, pe când TV-ul este folosit de mai multe persoane seara și în weekend. Totuși, în weekend, românii petrec mai puțin timp pe mediile de comunicare (TV, radio, print, internet pe computer/smartphone/tableta) – 13,2 ore pe zi, comparativ cu media de 14,7 ore pe zi în cursul săptămânii.

Digitalul ocupă un loc central în viața adultului activ din mediul urban, însă nici TV-ul nu poate fi neglijat, deoarece continuă să joace un rol important în cultura contemporană a românilor… chiar și în cea a generațiilor mai tinere”, completează Andreea Dinescu, Deputy Managing Director, Initiative.

În timpul săptămânii, românii se uită la televizor în special pentru informare și cancan – urmărind, în special, programele de știri (86% dintre respondenți), iar în weekend, pentru relaxare – vizionând comedii (79%), alte categorii de filme și emisiuni de divertisment (72%).

De asemenea, românilor le place conținutul video de pe internet, pe care îl urmăresc în special pe PC/laptop (86%) și pe smartphone (60%). Dintre tipurile de conținut video pe internet, cele mai urmărite sunt videoclipurile muzicale și filmele – pe computer; videoclipurile muzicale și clipurile amuzante – pe laptop; precum și filmele – pe smart TV, iar principalele platforme pe care este urmărit conținutul video sunt YouTube și Facebook.
Un alt aspect important relevat de acest studiu este că doar 7% dintre cei care se uită la TV spun că nu fac nimic altceva în acest timp. În schimb, 65% mănâncă, 64% folosesc smartphone-ul, 72% fac treburi în gospodărie, 54% folosesc computerul și 24% tableta. De aceea, este recomandat pentru branduri să-și încurajeze consumatorii să interacționeze cu comunicarea lor de la TV.

Românii sunt multiscreen și multitasking. Astfel, comunicarea TV poate avea impact direct și imediat pentru cumpărarea online. În timp ce ne uităm la TV, suntem curioși și ne informăm cu ajutorul device-urile (smartphone, laptop și tabletă): căutăm informații diverse, accesăm site-uri pe internet sau chiar realizăm tranzacții bancare și cumpărăm produse pe care le-am văzut la TV. De aceea este important să încurajăm consumatorul modern să interacționeaze și cu comunicarea noastră tradițională”, afirmă Andrei Cânda, Managing Partner iSense Solutions.

Studiul Path to Purchase – al patrulea din platforma Bold by Lowe Group – a fost realizat de compania iSense Solutions în exclusivitate pentru Initiative și Grupul Lowe. Eșantionul a cuprins 1.000 de respondenți cu vârste cuprinse între 16 și 54 de ani. Datele au fost culese online prin intermediul Panelului ResearchRomania.ro și sunt reprezentative pentru utilizatorii de internet din mediul urban. Rezultatele au un grad de eroare de +/-3,1%.

###

Despre Bold by Lowe Group

Bold by Lowe Group este o inițiativă curajoasă a grupului Lowe menită să aducă ceva nou în industria de comunicare. Platforma include o serie de evenimente și studii realizate în parteneriat cu firma de cercetare iSense Solutions prin care sunt analizate cele mai recente și relevante informații și tendințe din domenii cheie din România, ajutând astfel brandurile să se poziționeze și să vândă mai bine. Bold by Lowe Group s-a lansat în luna mai a acestui an cu un studiu dedicat industriei de FMCG – „Cele mai noi tendințe ale românilor în ceea ce privește un stil de viață sănătos” și a continuat în luna iulie cu o analiză despre employer branding – „Millennials: Atitudini, așteptări, aspirații și decizii”.

Despre Grupul Lowe România

De peste 20 de ani pe piața locală, Lowe este unul din cele mai importante grupuri de comunicare prezente în România, oferind servicii în întregul spectru al comunicărilor de marketing. Din grup fac parte în prezent următoarele agenții: BPN (media), Golin (relații publice), Initiative (media), Medic One (comunicare în domeniul medical și farmaceutic), MullenLowe (creație și producție publicitară) și Profero (creație și productie publicitară digitală).

Despre Initiative

Initiative este una dintre cele mai mari reţele independente de media din lume, asigurând servicii specializate de planificare şi cumpărare de media, de strategie, consultanţă de media şi new media. Initiative este membră a Interpublic Group of Companies şi este afiliată reţelei internaţionale Initiative Worldwide.
În România, Initiative este membră a grupului de companii din care mai fac parte agenţiile MullenLowe, BPN, Golin, Profero şi Medic One.

Despre iSense Solutions

iSense Solutions – The Modern Consumer Company folosește cele mai recente tehnologii de sondare a consumatorului modern din România și oferă servicii integrate de marketing: cercetare, consultanță în marketing si comunicare, digital și vânzări. Compania a fost fondată de Traian Năstase și Andrei Cânda, specialiști cu peste 11 ani de experiență în domeniul cercetării de piață și cu o expertiză academică solidă, fiind doctori în Sociologie, respectiv Marketing. Mai multe informații puteți găsi pe www.isensesolutions.ro și www.researchromania.ro.