THE BLOG

20
Jan

Studiu Bitdefender: Jumătate dintre românii infectați cu viruși ransomware au plătit ca să își recupereze datele

48% dintre romanii victime ale clasei de viruși ransomware au plătit pentru a-și recupera datele personale de pe terminalul blocat de cea mai prolifică amenințare a momentului, arată un studiu realizat de iSense Solutions, la comanda Bitdefender.

Astfel, probabilitatea ca hackerii să facă bani de pe urma acestui tip de software periculos este foarte ridicată, în condițiile în care 52% dintre utilizatorii de internet spun că sunt dispuși să achite o sumă de bani în eventualitatea unei infectări și a pierderii accesului la informații.

Raportările interne ale Bitdefender nu fac decât să întărească amploarea amenințării ransomware. Datele arată că mai bine de jumătate dintre fișierele malware care se adresează utilizatorilor din România conțin unele forme ale clasei de viruși ransomware: preponderent Cryptowall, CryptoLocker și alte variante.

Amenințările cibernetice de tip ransomware, care vizează atât consumatori individuali, cât și companii, au făcut de 20 de ori mai multe victime la nivel mondial în ultimul an față de anul precedent prin blocarea dispozitivelor și solicitarea de recompense și au depășit, în premieră, nivelul de 1.000.000 de mostre unice de viruși. Utilizatorii sistemelor de operare Windows, Android, Linux și, în viitor, Mac OS riscă să li se blocheze dispozitivele mobile și conținutul acestora de către un virus de tip ransomware, care solicită o răscumpărare cu o valoare medie cuprinsă între 100 și 500 de dolari pentru deblocarea terminalelor criptate, prin furnizarea codului de decriptare corespunzător.

Potrivit studiului realizat de Bitdefender, românii spun că ar plăti în primul rând pentru programele software din computer, urmate de documentele de serviciu și de fotografiile personale. Suma medie pe care ar fi dispuși să o plătească este de 550 de lei.

Studiul mai arată că un sfert dintre respondenți nu știu sau nu au auzit de ransomware, iar 3% îl asociază cu alte produse sau servicii (automobile, branduri de cosmetice, nume de orașe, etc.). Totuși șapte din zece români chestionați au asociat denumirea ransomware cu un virus informatic cu caracter general, în timp ce mai puțin de jumătate (47%) l-au definit în mod corect drept „un virus care împiedică sau limitează accesului la datele de pe computer”.

Principalele surse de infectare a terminalelor cu virușii de tip ransomware sunt paginile de internet compromise, e-mail-urile primite și fișierele provenite din surse îndoielnice, conform opiniilor celor chestionați. În plus, 71% dintre români au perceput ransomware drept o amenințare constantă pe durata anului calendaristic, independentă de evenimente precum Black Friday, sărbătorile de iarnă, Paștele sau Ziua Îndrăgostiților.

Specialiștii Bitdefender anticipează că versiunile din 2016 ale ransomware nu se vor mai limita doar la criptarea fișierelor și la solicitarea de recompensă, ci vor trece la șantajul utilizatorilor și amenințarea lor cu publicarea fotografiilor sau documentelor pe Internet, dacă recompensa nu este plătită. Astfel, deși victimele vor putea să recupereze gratuit datele criptate de pe Internet, acestea vor putea fi accesate și de către terți, cauzând importante prejudicii de imagine.

Bitdefender 2016, suita de soluții destinată consumatorilor casnici, utilizează o tehnologie inovativă capabilă să protejeze datele personale ale utilizatorilor de temuții viruși de tip ransomware. Pentru a detecta și bloca astfel de amenințări, Bitdefender interzice aplicațiilor de origine incertă să șteargă sau să modifice documente, imagini sau videoclipuri stocate în directoarele populare, precum My Documents, My Pictures sau My Videos. Funcționalitatea Ransomware Behavioral Detection (RBD) analizează activitatea tuturor aplicațiilor pentru a detecta comportamente similare clasei de viruși ransomware și pentru a bloca orice aplicație care încearcă să cripteze date de pe terminalul utilizatorului.

Studiul iSense Solutions a fost realizat la comanda Bitdefender în România, Statele Unite ale Americii, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, Germania, Franța și Danemarca, în cursul lunii noiembrie 2015, pe un eșantion reprezentativ de 2.608 respondenți la nivel de vârstă, sex și regiune în piețele vizate. Marja de eroare pentru studiul de pe piața locală este de ±6,88% la un nivel de încredere de 95%.

Sursa: bitdefender.ro

18
Jan

iSense Solutions: Jumătate dintre românii din mediul urban au cel puțin un animal de companie

Bucureşti, 14 ianuarie 2016: Aproape jumătate (48%) dintre românii din mediul urban, cu acces la internet, deţin animale de companie, arată un studiu realizat de compania iSense Solutions. Cei mai mulți dintre aceștia au în grijă câini (65%) și pisici (52%).

Topul celor mai populare animale de companie este completat de păsări (peruşi, papagali – 11%), peşti (10%) şi iepuri (4%). Conform studiului, 29% dintre persoanele care dețin animale de companie au doar câini, în timp ce 22% au doar pisici.

Grafic_animale de companie_500

„Este de remarcat că 19% dintre românii din mediul urban care dețin animale de companie au în grijă atât câini, cât și pisici, ceea ce arată că eterna competiție între cele două animale sau între iubitorii lor nu este atât de mare. De asemenea, observăm că preferința românilor pentru aceste două categorii de animale este covârșitoare, întrucât doar 9% dintre posesorii de animale de companie nu dețin nici câini, nici pisici”, afirmă Oana Ilie, Research Manager iSense Solutions.

Totuși, câinele se detașează ca animalul preferat de către familiile mari – 76% dintre posesorii de animale de companie cu familii numeroase, de minimum patru membri, au câini.

Studiul analizează și locurile din care românii cumpără hrană şi accesorii pentru animalele de companie. Majoritatea preferă hypermarketurile/supermarketurile (63%) şi petshop-urile de cartier (46%), urmate de magazinele mari specializate (Animax, Maxi Pet, Zoomania etc. – 25%)  şi de piaţă (23%).

De asemenea, proprietarii de animale nu neglijează sănătatea micilor necuvântatoare şi merg, în medie, de 6 ori pe an la cabinetele veterinare. Principalele motive ale vizitelor la medic sunt legate de vaccinare (58%), deparazitări interne/externe (44%), urgenţe medicale (43%), control de rutină (37%), medicamente (29%) şi tăiere unghii/toaletare/înfrumuseţare (18%).

„Se observă o preocupare mai mare a persoanelor din București-Ilfov pentru îngrijirea animalelor de companie pe care le dețin, întrucât 41% dintre acestea cumpără hrană și accesorii de la magazinele mari specializate, care comercializează inclusiv produse premium, iar 32% dintre posesorii din această zonă își duc prietenii necuvântători la cabinetele veterinare pentru servicii de tăiere unghii/toaletare/înfrumuseţare. Acest lucru se poate datora atât nivelului de educație și puterii de cumpărare mai ridicate în zona Capitalei, cât și unei prezențe și diversități mai mari a serviciilor, magazinelor specializate și a cabinetelor veterinare”, adaugă Traian Năstase, Managing Partner iSense Solutions.

În cadrul studiului, animalul de companie a fost definit drept „un animal pe care îl creşteţi din plăcere, fără a beneficia de alte foloase de pe urma acestuia”.

Studiul a fost realizat online de către compania iSense Solutions pe un eșantion de 1.011  de respondenți, membri ai Panelului ResearchRomania.ro. Datele sunt reprezentative pentru persoanele cu vârsta de peste 18 ani, din mediul urban din România, iar culegerea datelor a fost realizată in luna decembrie, 2015. Rezultatele au un grad de eroare de +/-3%, la un nivel de încredere de 95%.

Despre iSense Solutions

iSense Solutions – The Modern Consumer Company folosește cele mai recente tehnologii de sondare a consumatorului modern din România și oferă servicii integrate de marketing: cercetare, consultanță în marketing si comunicare, digital și vânzări. Compania a fost fondată  de  Traian Năstase și Andrei Cânda, specialiști cu peste 10 ani de experiență în domeniul cercetării de piață și cu o expertiză academică solidă, fiind doctori în Sociologie, respectiv Marketing. Mai multe informații puteți găsi pe www.isensesolutions.ro și www.researchromania.ro.

22
Dec

iSense Solutions: Românii vor cheltui anul acesta mai mulți bani pe cadourile de Crăciun

Bucureşti, 22 decembrie 2015: Numărul românilor care doresc să primească de Crăciun bunuri materiale a crescut cu 15% în 2015, faţă de anul precedent, arată un studiu realizat de compania iSense Solutions. Astfel, anul acesta, 85% dintre românii din mediul urban așteaptă cadouri materiale sub brad, în timp ce procentul celor care preferă bunurile spirituale a scăzut de la 19% la 11%.

Potrivit studiului, telefonul mobil conduce în topul celor mai dorite produse de Crăciun, 13% dintre români preferând un astfel de cadou, față de 7% anul trecut. Alte daruri așteptate de sărbători sunt automobilele (6%), articolele de vestimentație (6%), accesoriile/bijuteriile (6%), precum și banii (5%).

„Faptul că românii sunt materialiști în preajma sărbătorilor nu reprezintă o surpriză, însă este de remarcat faptul că a scăzut considerabil numărul celor care doresc să primească de Crăciun bani, de la 18% în 2014 la 5% anul acesta. În schimb, în topul cadourilor preferate au apărut automobilele, un dar deloc ușor de oferit”, afirmă Andrei Cânda, Managing Partner iSense Solutions.

Studiul mai arată că femeile, mai mult decât bărbații, își doresc cadouri materiale de Crăciun (88% dintre femei versus 82% dintre bărbați). De asemenea, femeile preferă să primească haine, accesorii/bijuterii, parfumuri și produse cosmetice, în timp ce bărbații așteaptă de la Moș Crăciun, mai mult decât femeile, produse electronice.

Anul acesta, românii din mediul urban au alocat în medie 544 RON pentru cadourile de Crăciun, cu 31% mai mult decât anul precedent. Potrivit studiului, bărbații au alocat acestor cumpărături un buget semnificativ mai mare decât cel al femeilor, de 607 RON. Printre cadourile pe care românii intenționează să le ofere celor dragi se numără articolele de vestimentație (36%), jucăriile (22%), produsele cosmetice / de îngrijire personală (19%) și dulciurile (18%).

„Faptul că românii și-au majorat anul acesta bugetul alocat cadourilor de sărbători poate fi explicat printr-o îmbunătățire ușoară a situației economice în mediul urban. Remarcăm, de asemenea, o creștere semnificativă a intenției de a oferi în dar haine (de la 23% la 36%) și jucării (de la 12% la 22%), astfel că se preconizează un Moș Crăciun darnic în special cu cei mici și cu persoanele de gen feminin”, adaugă Andrei Cânda, Managing Partner iSense Solutions.

Studiul a fost realizat online de către compania iSense Solutions pe un eșantion de 1.006  de respondenți în 2015 și 1.069 de respondenți în 2014, membri ai Panelului ResearchRomania.ro. Datele sunt reprezentative pentru persoanele cu vârsta de peste 18 ani, din mediul urban din România. Rezultatele au un grad de eroare de +/-3%, la un nivel de încredere de 95%.

Despre iSense Solutions

iSense Solutions – The Modern Consumer Company folosește cele mai recente tehnologii de sondare a consumatorului modern din România și oferă servicii integrate de marketing: cercetare, consultanță în marketing si comunicare, digital și vânzări. Compania a fost fondată  de  Traian Năstase și Andrei Cânda, specialiști cu peste 10 ani de experiență în domeniul cercetării de piață și cu o expertiză academică solidă, fiind doctori în Sociologie, respectiv Marketing. Mai multe informații puteți găsi pe www.isensesolutions.ro și www.researchromania.ro.

19
Nov

iSense Solutions: Românii, mai interesaţi anul acesta de reducerile de Black Friday

București, 19 noiembrie 2015: Românii din mediul urban, cu acces la internet, sunt mai atrași anul acesta de reducerile de Black Friday, arată un studiu realizat de compania iSense Solutions. Ponderea celor care intenționează să achiziționeze produse cu această ocazie a crescut semnificativ de la 28%, în 2014, la 34%, în 2015. În continuare, bărbaţii sunt mai interesaţi de evenimentul din 20 noiembrie, 42% dintre aceştia aşteptând să profite de reducerile de Black Friday, faţă de 27% dintre femei.

Topul produselor pentru care românii îşi doresc reduceri de Black Friday este similar celui din 2014: TV, electronice şi foto (preferate la promoţii de 33% dintre români), urmate de electrocasnice (31%), telefoane şi tablete (25%) şi produse IT (19%).

„Intenţiile de cumpărare de Black Friday diferă în funcţie de diferitele categorii de cumpărători. Femeile vizitează site-urile cu reduceri de Black Friday în principal pentru a căuta ofertele pentru produsele electrocasnice, însă exista un interes tot mai ridicat pentru cumpărăturile online de fashion, tendinţă tot mai prezentă în comportamentul de cumpărare al reprezentantelor de sex feminin. Achiziţiile de tehnologie rămân teritoriul bărbaţilor, însă tinerii apreciază tot mai mult reducerile de Black Friday la telefoane sau tablete”, afirmă Traian Năstase, Managing Partner iSense Solutions.

Potrivit studiului, femeile îi depăşesc pe bărbaţi în ceea ce priveşte achiziţia electrocasnicelor (37% faţă de 25%) şi a articolelor de îmbrăcăminte şi încălţăminte (15% faţă de 6%). În acelaşi timp, cumpărătorii cu vârsta cuprinsă între 15 și 24 de ani doresc cel mai mult să cumpere telefoane sau tablete (40%, față de 25% din totalul cumpărătorilor). De asemenea, 43% dintre persoanele cu venituri mari pe gospodările (5.000 RON sau mai mult) au declarat că vor cumpăra electrocasnice.

Exceptând ziua de Black Friday, primele cinci categorii de produse pe care românii din mediul urban, cu acces la internet, intenţionează să le cumpere online, în următoarele 12 luni, sunt articolele de îmbrăcăminte/încălţăminte (44%), electrocasnicele (35%), cosmeticele (33%), telefoanele mobile şi tabletele (32%), urmate de pachetele turistice sau de petrecere a timpului liber (31%).

Comparativ cu 2014, se constată o creştere a intenţiei de cumpărare pentru următoarele categorii de produse: îmbrăcăminte/încălţăminte (+7 puncte procentuale), electrocasnice (+12 puncte procentuale), televizoare, electronice şi foto (+6 pp) şi jucării/produse pentru copii (+6 pp). Dacă femeile sunt mai interesate decât bărbații de achiziționarea online a articolelor de îmbrăcăminte/încălţăminte (50% față de 37%) și a produselor cosmetice (43% față de 22%), bărbații intenționează într-un procent mai mare decât femeile să cumpere online telefoane mobile şi tablete (37% faţă de 27%), televizoare, electronice şi foto (39% faţă de 18%), computere şi periferice (34% faţă de 15%), precum și servicii de telecomunicaţii şi internet (25% faţă de 10%).

Studiul mai arată că românii apreciază recenziile despre produse, scrise de alte persoane, considerându-le foarte importante la achiziţionarea de produse precum pachetele turistice sau de petrecere a timpului liber, produsele bio, telefoanele mobile şi tabletele.

Studiul a fost realizat online de către compania iSense Solutions pe un eșantion de 1.011 de responden, membri ai Panelului ResearchRomania.ro. Datele sunt reprezentative pentru persoanele cu vârsta de peste 18 ani, din mediul urban din România, utilizatori de Internet. Rezultatele au un grad de eroare de +/-3%, la un nivel de încredere de 95%.

Despre iSense Solutions

iSense Solutions – The Modern Consumer Company folosește cele mai recente tehnologii de sondare a consumatorului modern din România și oferă servicii integrate de marketing: cercetare, consultanță în marketing si comunicare, digital și vânzări. Compania a fost fondată  de  Traian Năstase și Andrei Cânda, specialiști cu peste 10 ani de experiență în domeniul cercetării de piață și cu o expertiză academică solidă, fiind doctori în Sociologie, respectiv Marketing. Mai multe informații puteți găsi pe www.isensesolutions.ro și www.researchromania.ro.

28
Oct

Va invitam la ESOMAR BEST OF – ROMANIA 2015 – 29 octombrie

iSense Solutions va invita la ESOMAR BEST OF – ROMANIA 2015, cel mai mare eveniment de cercetari de marketing organizat in Romania, in parteneriat cu SORMA (Societatea Romana de Marketing si Cercetarea Opiniei Publice) si Facultatea de Marketing din cadrul Academiei de Studii Economice Bucuresti.

In cadrul acestui eveniment, vor participa si vor prezenta cele mai importante agentii din domeniul de cercetare de piata, precum si specialistii de top din companiile multinationale sau locale.  Invitatii, 14 speakeri romani si straini, vor aborda diverse subiecte relevante pentru cercetarea de marketing din Romania, precum si provocarile si tendintele actuale din domeniu. Printre subiectele care vor fi discutate de catre participanti, pe baza studiilor de caz prezentate sunt: solutii privind imbunatatirea relatiei dintre consumator si brand, masurarea eficientei comunicarii avand in vedere rezultatele din vanzari, rolul pretestarii reclamelor si cele mai de succes practici pentru a evita rezultate sub asteptari, arta colectarii de date etc.

Ca participanti si parteneri media ai acestui eveniment, va invitam sa fiti alaturi de noi. Conferinta se adreseaza atat tuturor specialistilor in marketing si in cercetari de piata din diverse domenii (FMCG, IT&C, financiar-bancar, retail, media, sanatate etc.), cat si cadrelor didactice si studentilor din mediul universitar. Daca doriti sa aflati mai multe informatii si sa va confirmati prezenta la eveniment, va rugam sa accesati urmatorul link:  https://www.esomar.org/events-and-awards/events/local-activities/esomar-best-of/best-of-2015-bucharest-romania/271_best-of-romania-2015.overview.php .

Conferinta ESOMAR se va desfasura maine, in data de 29.10.2015 in sala Aula Magna, intre orele 10:00 – 17:00, din cadrul Academiei de Studii Economice Bucuresti.

Va asteptam cu drag.