- 21% dintre românii din mediul urban preferă mai întâi să plătească datoriile mai mici
- 44% dintre aceștia preferă rate descrescătoare, de la lună la lună
- 31% dintre români își planifică întotdeauna bugetul
31% dintre românii din mediul urban își planifică întotdeauna bugetul, în timp ce 44% dintre ei spun că o fac de cele mai multe ori. Conform celui mai recent studiu pregătit de KRUK în România, „Reciclarea datoriilor”, implementat de agenția de cercetare iSense Solutions, 91% dintre persoanele din mediul urban, cu vârste cuprinse între 25 și 55 de ani, au avut o datorie de rambursat, în timp ce în prezent, 7 din 10 persoane au încă datorii.
Cercetarea a urmărit să evalueze atitudinea românilor față de rambursarea datoriilor și modul în care aceştia îşi prioritizează plățile lunare datorate. În ceea ce privește cheltuielile, plățile utilităților se situează pe primul loc, 77% dintre români spunând că aceste facturi sunt primele plătite, urmate de plata ratelor, 75%. O altă categorie importantă care ocupă un nivel ridicat în ordinea de plăți a românilor este cea legată de cheltuielile efectuate cu copiii: 59% dintre respondenți au menționat această categorie ca fiind pe locul trei în lista lor lunară. De remarcat, pe ultimele locuri apar cheltuielile pentru îmbrăcăminte (9%), în timp ce 17% dintre respondenți au menționat, de asemenea, costurile aferente animalelor de companie, care sunt de asemenea pe lista lor de plăți.
„Doar 6% dintre persoanele din mediul urban nu-și planifică bugetul înainte. Ceea ce înseamnă că românii sunt atenți atunci când își planifică finanțele și prioritizează plățile importante pentru ei. Încearcă să fie cât mai responsabili în luarea deciziilor referitoare la bani și își stabilesc obiective clare.”spune Alina Zelezneac, Research Manager iSense Solutions.
Cât despre plata ratelor, 8 din 10 persoane au menționat că acesta este primul lucru pe care îl achită chiar dacă rămân cu mai puțini bani pentru a plăti alte cheltuieli. Numai 8% dintre românii din mediul urban spun că plătesc mai întâi ratele și dacă rămân fără bani, împrumută din altă parte.
49% au spus că ceea ce îi face să-și ramburseze datoriile la timp este teama de a plăti prea mult dintr-o dată și astfel se vor confrunta cu situația în care nu vor mai putea plăti. Un procent similar de persoane a adăugat că, după toate plățile efectuate, știu exact câți bani rămân până la următorul salariu și știind că plățile sunt făcute la timp, îi face să fie mai calmi. Rambursarea ratelor îi face pe oameni să se simtă mai încrezători că vor putea face față finanțelor în luna următoare. Ca surse de încredere în oferirea de ajutor pentru mai buna gestionare a finanțelelor, familia și prietenii sunt pe primul loc, pentru 51% dintre românii din mediul urban. Doar 7% dintre aceştia au menționat consilieri financiari ai instituțiilor financiare nebancare ca surse de încredere și 6% au numit consilierii financiari ai agențiilor de colectare a datoriilor.
„ Este important pentru noi să înţelegem comportamentul de plată al clienţilor noştri şi preferinţele lor. Ne dorim să vedem că eforturile de educaţie financiară pe care le fac atât instituţiile bancare, cele financiare non-bancare, dar şi noi, agenţiile de colectare creanţe, încep să dea roade, şi anume, o bună planificare a bugetului familial şi o abordare mai responsabilă faţă de problema datoriilor a persoanelor cu datorii şi a publicului general de asemenea”, a spus Tomasz Ignaczak, Director General al KRUK Romania.
Când vine vorba de cheltuielile la care ar renunța, 66% dintre persoane au menționat petrecerea timpului liber, vacanțele și renovarea casei. Un procent destul de mare, 70% dintre bărbați au spus că vor renunța la cheltuielile pentru renovarea casei, dar numai 49% dintre bărbați ar renunța la cheltuielile de îngrijire personală, comparativ cu doar 36% dintre femei.
Atunci cand doresc sa plătească o datorie, fără a fi nevoiți să aplice pentru un nou împrumut, economiile reprezintă principala sursă de rambursare a datoriilor pentru 64% dintre românii din mediul urban, în timp ce 54% dintre aceștia ar mai căuta şi alte venituri. În același timp, 23% ar negocia valoarea datoriei cu creditorul sau cu firma de colectare a datoriilor.
În mod semnificativ, 8 din 10 persoane preferă să primească premii sau reduceri pentru plata la timp a ratelor, în timp ce aproximativ trei sferturi preferă să aibă rate cu valoare fixă, în fiecare lună. Pe de altă parte, 16% dintre ei preferă să plătească o rată mai mare la fiecare 2-3 luni, fără a plăti rate lunare. 21% dintre românii din mediul urban preferă să plătească datoriile mai mici, iar apoi pe cele mari și 44% dintre ei preferă să aibă rate descrescătoaare, reducând astfel valoarea ratei de la lună la lună.
Studiul a fost implementat în contextul Zilei fără Datorii, inițiativa Grupului KRUK, sărbătorită pe 17 noiembrie pe toate piețele în care grupul operează. Este o dată simbolică, menită să atragă atenţia asupra rambursării datoriilor, fie ele financiare sau morale. O promisiune neîmplinită se poate transforma într-o datorie morală, care ar putea afecta relațiile noastre cu prietenii, familia sau colegii.
Cercetarea „Reciclarea datoriilor” a fost realizată de iSense Solutions în octombrie 2019 pe un eșantion de 515 persoane, cu vârste între 25 și 55 de ani, reprezentativ urban. Metodologia folosită pentru cercetare a fost colectarea datelor CAWI.
Despre KRUK România S.R.L.
KRUK România este membră a Grupului KRUK și a fost înființată în anul 2007. KRUK S.A. este cea mai mare companie de management al creanțelor din Polonia. Compania este prezentă pe piața din România din 2007, unde este de asemenea, unul dintre liderii de piață. Grupul KRUK desfășoară operațiuni și în Republica Cehă, Slovacia, Germania, Italia și Spania. Compania a fost listată pe Bursa de Valori Varșovia în anul 2011.