15
Sep

Unu din doi români din mediul urban vor să cumpere acum și să plătească mai târziu

Unu din doi români din mediul urban intenționează să folosească servicii de tipul  “Buy Now and Pay Later” – Cumperi acum, plătești mai târziu”, arată un studiu iSense Solutions, realizat la comanda companiei fintech Revo Technologies ce operează brandul Mokka, cea mai rapidă soluție de creditare din România. Astfel, 55% dintre respondenți afirmă că intenționează să cumpere produse pe care să le achite ulterior în rate în următorul an.

Aproape jumătate dintre respondenți (46%) cunosc serviciul „Cumperi acum, plătești mai târziu”,  care oferă clienților posibilitatea de a face achiziții instantaneu în magazine online și offline și de a plăti pentru acestea în rate lunare în timp.

Mokka, primul serviciu „Cumperi acum, plătești mai târziu”, disponibil la comercianți precum Noriel, Mobexpert, CCC și alții, a fost introdus în România de compania fintech Revo Technologies la începutul acestui an. Revo Techologies, care operează și în Polonia și Rusia, intenționează să se extindă în Europa Centrală în următoarele 18-24 de luni, iar în prezent se mândrește cu peste 7.000 de magazine partenere din regiune și cu peste 8 milioane de utilizatori înregistrați.

Suntem încântați că România s-a aliniat la trendul global „Cumperi acum, plătești mai târziu” (Buy Now Pay Later), care devine din ce în ce mai popular pe zi ce trece, atât în rândurile comercianților de top, cât și al cumpărătorilor mai tineri. Mokka oferă cumpărătorilor o modalitate flexibilă și transparentă de a plăti pentru achiziții, o alternativă superioară produselor bancare tradiționale în ceea ce privește ușurința și comoditatea “, a declarat Irene Shvakman, fondatorul Revo Technologies.

Totodată, pentru majoritatea românilor din mediul urban, timpul în care este acordat un credit este de cea mai mare importanță: 45% consideră foarte importantă viteza de acordare a creditului.

Datele prezentate fac parte din studiul Omnibus Săptămânal, reprezentativ pentru mediul urban și realizat de iSense Solutions în luna august 2021, pe un eșantion de 500 de respondenți cu vârsta între 18 și 65 de ani, din mediul urban, grad de eroare +/-4,38%, la un nivel de încredere de 95% .

CE ESTE BNPL

BNPL este un serviciu nou, oferit de companiile fintech la nivel global, care este disponibil în magazinele online și offline și permite oricărui cumpărător să se înregistreze în câteva secunde și să poată plăti achizițiile ulterior în rate convenabile. Cu dobânzi subvenționate de comercianți, BNPL este oferit în condiții foarte atractive pentru consumatori, cu condiții de plată și prețuri clare și transparente. Datorită acceptării puternice a consumatorilor, adăugarea BNPL în magazine aduce rezultate pozitive pentru comercianți prin creșterea traficului către magazine și creșterea conversiei.