14
Feb

Lipsa răbdării, minimalismul și fuga de branduri sunt printre cele mai relevante tendințe analizând comportamentul românilor în 2019, conform studiilor iSense Solutions

La împlinirea a 5 ani pe piața de cercetare din România, compania iSense Solutions a dezvăluit, în exclusivitate, care sunt tendințele ce vor influența viața și alegerile consumatorilor din România în 2019. Prezentarea analizei trendurilor a avut loc în cadrul unui eveniment aniversar, dedicat clienților și partenerilor companiei. Participanții au aflat care sunt comportamentele care fac diferența în viața consumatorilor români și care sunt mijloacele prin care brandurile pot deveni relevante în prezent.

Încă din anul 2014, iSense Solutions monitorizează anual tendințele privind comportamentul consumatorului din România. Printre trendurile cu cel mai mare impact estimat în anul 2019 pentru români se numără:

Chiar aici, chiar acum

Minimalism

Escapism (fuga de branduri)

Chiar aici, chiar acum

Ritmul vieții cotidiene, responsabilitățile din ce în ce mai mari și mai variate cu care se confruntă consumatorul modern, l-au facut pe acesta să fie din ce în ce mai nerăbdător și mai dornic să câștige timp pentru ei. Astfel, 43% dintre românii din mediul urban se consideră mai nerabdători comparativ cu anul trecut. Dintre ei, cei mai nerăbdători sunt tinerii cu vârsta cuprinsă între 18-23 ani (53%) și persoanele din București (50%). De asemenea, procentul celor care doresc să primească în maxim câteva minute un răspuns de la o marcă a crescut de la 43% în 2018, la 50% în 2019, iar 3 din 10 tineri de 18-23 ani se așteaptă ca un brand să le răspundă în timp real. În acest context, brandurile sunt nevoite să fie rapide atunci când răspund și să faciliteze interacțiunea consumatorilor cu ele.

Minimalism

Post criză consumatorii au asaltat rafturile de cumpărături și au achiziționat din ce în ce mai multe produse. Brandurile s-au străduit, ca de obicei, să convingă consumatorul să cumpere și mai multe produse și servicii. În acest context, după reacția inițială de a se înconjura de produse, consumatorul a început să meargă în direcția opusă. Astfel, a început să își dorească să își simplifice viața și să și-o „elibereze”, preferând mai puține lucruri.

8 din 10 (79%) dintre românii din mediul urban au afirmat că au încercat să își simplifice viață în ultimele 12 luni, iar 93% dintre ei afirmă că preferă spațiile aerisite, fără lucruri inutile. Mai mult, 77% dintre români au declarat că preferă să aibă mai puțină mobilă în casă, iar 64% spun că preferă să dețină doar strictul necesar.

În 2019 tot mai mulți români își doresc simplificarea vieții. În același timp, sunt nerăbdători și vor totul chiar aici, chiar acum. Aceste două trenduri sunt legate între ele: minimalismul este modalitatea prin care consumatorii din România vor să se elibereze de surplus, iar dorința de aici și acum este legată de a câștiga timp, ambele comportamente oferindu-i consumatorului șansa de a se axa mai mult pe el însuși. Este necesar ca brandurile să aibă în vedere această dorință a consumatorilor în 2019 și să vină în întâmpinarea nevoii cu mesaje clare, scurte, la obiect și relevante pentru aceștia”, afirmă Andrei Cânda, Managing Partner iSense Solutions.

Escapism (fuga de branduri)

În goana după propriul lui timp și din încercarea de a-și simplifica viața, consumatorul evită acum din ce în ce mai mult și comunicarea brandurilor. Procentul românilor care folosesc AD Block pentru blocarea reclamelor pe internet a crescut foarte mult de la an la an: 20% în 2016, 32% în 2017, 59% în 2019. Mai mult, 84% obișnuiesc să schimbe canalul TV în timpul pauzei publicitare și 37% schimbă postul de radio în timpul reclamelor. În aceeași linie, 7 din 10 români preferă conținutul online scurt și la obiect și doar 3 din 10 conținutul detaliat.

Observăm că trendurile Minimalism și Chiar aici, chiar acum sunt corelate la rândul lor și cu trendul de Escapism: consumatorii încearcă să se elibereze de tot ce simt că e în plus în viața lor și în același timp să fugă inclusiv de mesajele de brand care nu prezintă interes pentru ei. În acest context, în ziua de azi este cu atât mai important ca brandurile să facă eforturi și să studieze ce își doresc consumatorii pentru a-și adapta mesajele și a fi relevante în interacțiunea cu ei”, afirmă Traian Năstase, Managing partner iSense Solutions.

Datele sunt culese în ianuarie 2019, cercetarea fiind realizată online pe 1011 respondenți și este reprezentativă pentru mediul urban din România, cu un grad de eroare de +/- 3,1 % la un nivel de încredere de 95%. Datele sunt comparate cu cercetări similare realizate între anii 2014-2018 și fac parte din iSense Modern Consumer Trends Tracker, instrument care monitorizează peste 25 de trenduri comportamentale ale consumatorului din România.

Despre iSense Solutions

iSense Solutions – The Modern Consumer Company folosește cele mai recente tehnologii de sondare a consumatorului modern din România. Compania a fost fondată de Traian Năstase și Andrei Cânda, specialiști cu peste 14 ani de experiență în domeniul cercetării de piață și cu o expertiză academică solidă, fiind doctori în Sociologie, respectiv Marketing. Mai multe informații puteți găsi pe www.isensesolutions.ro și www.researchromania.ro.