Cariera este importantă pentru aproximativ 65% dintre români, însă 34% dintre românii care lucrează deja își doresc un loc de muncă mai puțin stresant. De cealaltă parte, 39% dintre tinerii din categoria de vârstă 16-24 își doresc să devină faimoși prin intermediul realizărilor profesionale.
În plus, cele mai importante lucruri pe care românii și le doresc în general de la viață sunt independența financiară și mai mult timp petrecut împreună cu familia, potrivit unui studiu comandat de Huawei și realizat în prima jumătate a acestui an, de compania iSense Solutions.
Huawei își propune să îi inspire pe români și să le ofere modelele potrivite, așa că lansează campania “Make it Possible Stories”, prin intermediul căreia le oferă românilor exemplele unor oameni de succes, din domenii diferite, care reușesc să împace viața profesională cu cea de familie.
Timp de două luni, persoane publice, tineri antreprenori sau sportivi vor împărtăși propria versiune a ceea ce înseamnă “Make it Possible”, inclusiv felul în care tehnologia îi ajută să își facă timp pentru tot ceea ce contează pentru ei.
Astfel, Andreea Esca, jurnalist și om de televiziune, Anca Bucur, campioană Miss Fitness Universe, Matei Dima, vloggerul din spatele fenomenului BRomania, Ana Morodan, blogger de modă și antreprenoare, Radu Restivan, inițiatorul comunității 321sport, și alți 10 români cu povești de succes vor vorbi despre parcursul lor de până acum, și vor dezvălui, în unele cazuri, în premieră, planurile lor de viitor.
“Românii își iubesc familiile, dar, în același timp, își doresc să lupte pentru visele lor, așa că rămâne întrebarea: cum facem asta posibil? Nu ne dorim să le dăm un singur răspuns, ci să îi lăsăm să aleagă răspunsul potrivit, urmărind poveștile unor oameni care ne uimesc zi de zi prin tenacitatea cu care își duc la îndeplinire planurile. În plus, nu poate să nu ne bucure că toate aceste povești seamănă cu povestea Huawei: muncim și inovăm în permanență pentru a oferi clienților noștri tehnologii care să le facă viața mai ușoară” a declarat Alexandra Răuț, Brand Manager Huawei Romania.
Campania “Make it possible Stories” va include atât o serie de clipuri video inspiraționale, care vor fi postate pe pagina de Facebook Huawei Romania, cât și articole și reportaje, realizate în colaborare cu unele din cele mai apreciate publicații locale, și se va derula în perioada octombrie-decembrie 2016.
Studiul a fost realizat online de către compania iSense Solutions pe un eșantion de 1.002 de respondenți, membri ai Panelului ResearchRomania.ro. Datele sunt reprezentative pentru persoanele cu vârsta de peste 16 ani, din mediul urban din România. Rezultatele au un grad de eroare de +/-3.1%, la un nivel de încredere de 95%.