16
Sep

Cum răspunde consumatorul român provocărilor economice din 2024: valoare și calitate în fața inflației

Toamna aceasta, iSense Solutions organizează evenimentul “Consumer Pulse 2024: Innovations and Insights with iSense Solutions”, care va explora transformările pieței și noile tendințe în comportamentul consumatorilor. Pe 19 septembrie 2024, avem onoarea de a-i primi alături pe trei invitați de marcă, care vor împărtăși insight-uri valoroase din domeniile lor de expertiză:

  • Dan Suciu, Director al Direcției Comunicare și Purtător de cuvânt al BNR, va aborda perspectivele macroeconomice și impactul acestora asupra pieței de consum.
  • Vesna Hajnsek, Senior CMI Manager la Groupe L’Occitane, va discuta despre cum se adaptează consumatorii la nivel global și ce tendințe emergente influențează comportamentul de cumpărare.
  • Ioana Cecilia Popescu, Decan al Facultății de Marketing din cadrul ASE București, va aduce o perspectivă academică asupra modului în care consumul evoluează pe piața locală și internațională.

O poveste despre consumatorul exigent și provocările economice

Într-o lume aflată în continuă schimbare, consumatorul român devine mai atent și mai exigent. În cadrul evenimentului vom analiza detaliat aceste schimbări. Conform cercetărilor iSense Solutions, procentul consumatorilor care aleg să facă rabat la calitatea produselor pentru a economisi bani a scăzut cu 10% în 2024 comparativ cu anul precedent. Această schimbare reflectă o nouă mentalitate – consumatorii nu mai caută doar prețuri mai mici, ci și valoare și calitate pentru banii investiți.

Această transformare în comportamentul de consum este strâns legată de contextul macroeconomic actual. Potrivit datelor INS, economia României a înregistrat o creștere modestă de 0.7% a PIB-ului în primul semestru din 2024 față de aceeași perioadă din 2023, susținută în principal de consumul populației (+3.7%) și de investiții (+1.4%). Totuși, comerțul exterior a avut o contribuție negativă de -3.5%, din cauza creșterii importurilor și scăderii exporturilor.

Inflația anuală a fost de 5.1% în august 2024, stabilizată în ultimele luni, dar sub media anuală de 6.5% din ultimele 12 luni. Aceste dinamici influențează modul în care consumatorii își planifică achizițiile și prioritizează calitatea.

Într-un context economic provocator, consumatorii români devin tot mai selectivi și mai atenți la valoarea pe care o obțin. Evenimentul își propune să exploreze aceste schimbări și să ofere perspective despre cum evoluează comportamentul de consum într-o eră de incertitudine economică, declară Traian Năstase, Managing Partner iSense Solutions.

Cei care doresc să participe la eveniment sunt rugați să transmita un email la adresa [email protected], datorită locurilor limitate, urmând să confirmăm înscrierea.