Category: Comunicate iSense Solutions

25
May

Studiu Bitdefender si iSense Solutions: Unul din doi români folosește programe și sisteme de operare învechite

Peste jumătate dintre români nu folosesc cele mai noi versiuni de programe sau sisteme de operare pe dispozitivele lor, ceea ce le permite atacatorilor să îi infecteze cu diverse amenințări informatice, exploatând vulnerabilități deja cunoscute, arată un studiu Bitdefender realizat în mediul urban.

Astfel, circa 51% dintre respondenți nu își actualizează constant soft-urile de pe terminalele folosite, principalul motiv fiind acela că nu găsesc timp să facă asta (circa 35%). Urmează cei care nu știu cum să facă un update sau nu știu exact când sistemul de operare și programele primesc actualizări din partea producătorilor (25%). Asta deși companiile respective informează în mod vizibil și sugestiv de fiecare dată când apare un update, iar actualizarea presupune de cele mai multe ori un simplu click, urmat de câteva minute de așteptare.

Apoi, 20% dintre cei chestionați nu consideră utile actualizările și nu înțeleg clar beneficiile acestora, iar 5% menționează inclusiv teama de a nu bloca complet dispozitivul sau de a-l încetini după trecerea la noile versiuni. Restul spun că nu au nevoie de update-uri și preferă să folosească softurile așa cum sunt.

Mai grav, doi din zece români spun că nu au actualizat vreodată sistemul de operare și programele folosite, având pe dispozitive aceleași softuri din momentul cumpărării, inclusiv Windows XP, sistem de operare pentru care producătorul a încetat să mai dezvolte actualizări de securitate de circa doi ani.

Iată câteva riscuri la care se expun utilizatorii care evită să folosească programe și softuri actualizate la zi:

Atacatorii pot să exploateze vulnerabilități deja cunoscute și remediate ulterior de către producătorii respectivului software și pot ținti victime care încă folosesc varianta neactualizată a respectivelor programe, așa cum s-a întâmplat recent în cazurile WannaCry și Adylkuzz. Mizând pe faptul că unii utilizatori nu trec la cea mai nouă variantă de program de îndată ce aceasta e disponibilă, răufăcătorii îi pot infecta cu amenințări informatice, precum ransomware (care criptează datele și apoi cer bani pentru deblocarea lor), troieni bancari (care fură datele financiare și apoi golesc conturile victimelor) sau pot crea rețele de terminale (botnet) și apoi opri activitatea unor site-uri populare.

Utilizatorii sunt expuși și tentativelor de invadare a vieții personale, din moment ce atacatorii pot controla întreaga rețea de acasă, odată ce amenințarea este instalată pe un dispozitiv. Camera de filmat de la laptop și smart TV sau microfonul de la calculator sau din dispozitivele inteligente pot fi controlate de la distanță și transformate în unelte de spionaj.

Mare parte dintre cei care folosesc programe piratate nu le pot actualiza pe toată durata folosirii acestora, deoarece producătorul are posibilitatea să blocheze aplicația folosită ilegal. De aceea, specialiștii în securitate cibernetică ai Bitdefender recomandă cu tărie folosirea soft-urilor și aplicațiilor cu licență.

Un alt inconvenient este și acela că utilizatorii nu folosesc la potențial maxim respectivele programe, dat fiind că producătorii adaugă constant noi elemente care să îmbunătățească experiența în utilizare și să remedieze eventualele probleme tehnice apărute pe de-a lungul timpului.

O soluție de securitate performantă și actualizată la zi nu va funcționa la capacitate maximă pe un sistem de operare învechit și, deci, nu va garanta protecție împotriva celor mai multe atacuri informatice. Pentru a beneficia de protecție cât mai mare, sistemul de operare și programele folosite trebuie să primească constant actualizări de la producători, lucru posibil doar prin update regulat la cea mai nouă versiune disponibilă.

Studiul iSense Solutions a fost realizat la comanda Bitdefender în România, Statele Unite ale Americii, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, Germania, Franța și Australia, la finalul anului 2016, pe un eșantion reprezentativ de 2.037 respondenți. Marja de eroare pentru studiul realizat pe respondenții din România este de ±5% la un nivel de încredere de 95%.

Despre iSense Solutions

iSense Solutions – The Modern Consumer Company folosește cele mai recente tehnologii de sondare a consumatorului modern din România și oferă servicii integrate de marketing: cercetare, consultanță în marketing si comunicare, digital și vânzări. Compania a fost fondată de  Traian Năstase și Andrei Cânda, specialiști cu peste 12 ani de experiență în domeniul cercetării de piață și cu o expertiză academică solidă, fiind doctori în Sociologie, respectiv Marketing. Mai multe informații puteți găsi pe www.isensesolutions.ro și www.researchromania.ro.

16
May

Studiu GPeC: ce preferințe au românii în materie de cumpărături online

Cumpărătorii online vizitează puține magazine pe parcursul unui an (doar 9), dar cu o frecvență ridicată

  • eMAG, OLX și elefant.ro, platformele online de pe care românii cumpără cel mai des
  • Prețul, cel mai important criteriu în alegerea unui magazin online
  • Produsele și serviciile preferate de români: electronice și electrocasnice, produse software și hardware, îmbrăcăminte, încălțăminte, cosmetice și produse farmaceutice

 

București, 16 mai

Conform unei analize realizate de GPeC și iSense Solutions, în medie cumpărătorii vizitează magazinele online de 3-4 ori pe săptămână și 77% dintre aceaștia fac cumpărături de cel puțin două ori într-un an de la același magazin. Atunci când aleg un magazin online, românii sunt atenți la prețul serviciilor sau al produselor și aleg să facă cumpărături online pentru a economisi timp.

Cei ce nu cumpără vizitează magazinele online de aproximativ 5 ori pe an. Totuși, 64% dintre aceștia nu intenționează să facă cumpărături online în următoarele 3 luni, principalele motive fiind teama că produsele vândute online nu corespund realității (69%), imposibilitatea testării produselor achiziționate (53%), sau potențialul fraudării (51%).

De unde cumpără românii cel mai des de pe internet

eMAG ocupă prima poziție în topul site-urilor de pe care românii cumpără cel mai des, fiind preferat de 58% dintre cumpărătorii online. Clasamentul continuă cu site-ul de anunțuri OLX și retailerul online elefant.ro, cu 12%. Aceiași jucători ocupă primele 3 poziții și în topul platformelor online de pe care românii au făcut cumpărături în ultimele 12 luni, 73% (eMAG), 31% (OLX) și 26% (elefant.ro). Clasamentul continuă cu Okazii.ro (18%) și H&M (17%).

eMAG (55%), elefant.ro (16%) și OLX.ro (14%) sunt tot primele 3 site-uri de pe care românii au cumpărat în ultimele 12 luni de cel puțin 2 ori. În clasament urmează H&M (8%) și Fashion Days (7%).

Ce produse și serviciile cumpără românii online

Cu o medie de 3 ori pe an, 90% dintre respondenții studiului preferă să achiziționeze din mediul online produse electronice și electrocasnice. Clasamentul continuă cu achiziția de computere, accesorii, software și hardware (82%), îmbrăcăminte și încălțăminte (80%), cosmetice și produse farmaceutice (77%), sejururi și servicii de turism (70%), servicii în domeniul telecomunicațiilor (69%), cărți, reviste și DVD-uri (67%) sau produse alimentare și catering (55%).

Într-un an, cele mai mari sume alocate de români pentru cumpărăturile online sunt în turism (1.313 lei / an), pentru achiziția de electronice și electrocasnice (1.076 lei / an), accesorii auto (818 lei / an), calculatoare, produse software și hardware (793 lei / an) sau mobilă și decorațiuni interioare (715 lei / an).

Motivele achiziției din mediul online

72% dintre respondenți aleg un magazin online pentru a economisi timp. 51% dintre români preferă shopping-ul online pentru varietatea mare de produse găsite și posibilitatea de a compara ușor ofertele propuse. Pentru aproape jumătate dintrecumpărătorii online, 48%, prețurile mai accesibile sunt principalul factor de selecție al unui magazin online, în timp ce 43% dintre aceștia spun că și-au găsit produsul dorit doar pe internet. 41% dintre respondenți apelează la ofertele magazinelor online din comoditate, în timp ce 6% dintre aceștia consideră cumpărăturile online ca fiind cele mai populare.

Atunci când aleg să achiziționeze un produs de pe un anumit site, principalele criterii de evaluare sunt: prețul produsului, încrederea pe care o oferă magazinului online, timpul de livrare, calitatea informațiilor de site și ușurința procesului de cumpărare.

Metode de plată cel mai des folosite

Plata în numerar la primirea coletului este pentru 78% dintre respondenți metoda preferată. 50% dintre cei chestionați menționează că plătesc și online folosind cardul, urmată de plata în numerar la sediul magazinului, 17%. Pentru transferul bancar sau folosirea serviciilor de ”bani virtuali” optează 9% dintre românii chestionați.

În ceea ce privește plata online, lipsa încrederii în magazine este principalul motiv pentru care românii nu folosesc cardurile bancare. Frauda se clasează pe locul secund, în timp ce timpul lung de recuperare a banilor în cazului unui retur este un alt motiv suficient de puternic pentru a nu realiza plăți online cu cardul.

Suma maximă medie pe care românii au platit-o folosind cardul bancar a fost de 1.486 lei.

Fidelizarea clienților

În ceea ce privește fidelizarea clienților, 13% dintre respondenții studiului nu au cumpărat în ultimul an de la același magazin online pentru că nu au găsit produsul sau serviciul căutat (54%), au găsit oferte mai bune în altă parte (27%) sau nu au fost mulțumiți de serviciile magazinului (3%). De asemenea, 72% dintre respondenții studiului declară că ar avea mai multă încredere în a face cumpărături online dacă ar exista o asociație care să reprezinte interesele consumatorilor.

Atunci când optează spre achiziițiile online, românii sunt atenți și la condițiile de garanție și servisare (84%), politica de retur a magazinului (80%), informații despre procesul de cumpărare și modalitatea de plată (76%).

Cercetarea a fost realizată în luna aprilie 2017 pe un eșantion reprezentativ urban format din 1.012 respondenți selectați din panelul online researchromania.ro, persoane cu vârsta peste 18 ani, utilizatori de internet. Inițiatorii proiectului sunt GPeC, cel mai mare eveniment de eCommerce din Europa de Sud-Est, și compania de cercetare iSense Solutions – The Modern Consumer Company.

Pentru mai multe informații asupra cercetării, puteți vizita site-ul www.gpec.ro sau www.isensesolutions.ro

Contact presa presă:

Alexandra Pahomi

[email protected] | +40 729 00 39 56

—————————————————————-

GPeC 2017, ediția de 12 ani, este un eveniment Powered by FAN Courier

Susținut de: Bright Agency, DPD România, DWF – Digital Workforce, Frisbo, Glami, iSense Solutions, Mediapost Hit Mail, New Black, NewsMAN, RTB House, TargetWeb

Recommended Payment Processor Partner: mobilPay

Official Radio: Kiss FM

Limousine Service: CityLimo

Partener media principal: ecomTEAM

—————————————————————-

Despre iSense Solutions

iSense Solutions – The Modern Consumer Company folosește cele mai recente tehnologii de sondare a consumatorului modern din România și oferă servicii integrate de marketing: cercetare, consultanță în marketing si comunicare, digital și vânzări. Compania a fost fondată de  Traian Năstase și Andrei Cânda, specialiști cu peste 12 ani de experiență în domeniul cercetării de piață și cu o expertiză academică solidă, fiind doctori în Sociologie, respectiv Marketing. Mai multe informații puteți găsi pe www.isensesolutions.ro și www.researchromania.ro.

 

15
May

Studiu Bold by Lowe Group: Cum arată familia modernă în România

București, 15 mai 2017

Patru din 10 români din mediul urban consideră că fac parte dintr-o familie modernă, arată un studiu realizat de agenția MullenLowe în parteneriat cu iSense Solutions, în cadrul platformei Bold by Lowe Group. De asemenea, deși 54% sunt de părere că fac parte dintr-o familie tradițională, 63% dintre aceștia și-ar dori să aibă o familie modernă.

„Studiul ne confirmă că, în România, apartenența la o familie modernă este un atribut aspirațional. Am analizat, pe de o parte, cum văd românii familia modernă, și, pe de altă parte, cum arată aceasta în realitate pentru a genera insight-uri care pot ajuta cu adevărat brandurile să-și adapteze comunicarea cu această categorie de public. De asemenea, am urmărit reacțiile consumatorilor la vizionarea unor reclame cu subiecte sensibile legate de reprezentarea familiei moderne în comunicare, pentru a identifica zonele cu cel mai mare potențial pentru promovare”, spune Adrian Chiuhan, Head of Strategy, MullenLowe.

În percepția românilor, o familie modernă este mai deschisă să apeleze la consiliere decât o familie tradițională (66% vs. 6%[1]), cuplurile simt mai puțin nevoia sau constrângerea de a se căsători (61% vs. 6%) și există o mai mare libertate de exprimare (54% vs. 9%). De asemenea, românii cred că într-o familie modernă copiii au acces nelimitat la tehnologie (64% vs. 5% în familiile tradiționale), iar părerile lor sunt importante în deciziile familiei (49% vs. 10%). Totuși, copiii sunt mai atent supravegheați (56% vs. 12%), adolescenții sunt încurajați să-și aleagă singuri cariera (52% vs. 7%), iar părinții sunt preocupați să învețe despre parenting (49% vs. 9%). În același timp, familiile moderne sunt mai deschise către adopția de copii (55% vs. 44%).

În schimb, cei mai mulți români consideră că, într-o familie tradițională, părinții își cresc copiii cu ajutorul sfaturilor de la bunici (55% vs. 6% în familiile moderne), existând o relație mai apropiată cu familia extinsă (50%), iar soții câștigă mai mult decât soțiile lor (44% vs. 10%).

Animalele de companie sunt considerate parte din familie atât în cele moderne (41%), cât și în cele tradiționale (38%), însă familiile moderne au ca prioritate financiară cheltuielile pentru animalele de companie mai mult decât familiile tradiționale (31% vs. 25%).

„În ciuda percepției generale, familiile moderne comunică zilnic cu rudele, mai mult decât cele tradiționale, și sunt mai preocupate de petrecerea timpului împreună. De aceea, preferă să externalizeze sarcinile din gospodărie pentru a avea mai mult timp liber și pun mai puțin accent pe bunurile pe care le dețin. Astfel, recomandăm brandurilor care vizează acest public să-și concentreze comunicarea pe experiențele pe care le oferă consumatorilor alături de cei dragi lor”, explică Andrei Cânda, Managing Partner, iSense Solutions.

Familiile moderne dețin, într-o proporție mai mică decât cele tradiționale, o casă sau un apartament (66% vs. 78%), respectiv un automobil (62% vs. 69%), însă sunt mai interesate de planurile de economii/asigurări (53% vs. 47%) și mai preocupate de obținerea unei securități financiare înainte de căsătorie (71% vs. 64%), acesta fiind și unul dintre principalele motive pentru care tinerii se căsătoresc mai târziu. De asemenea, mai mulți tineri din familii moderne plănuiesc să se căsătorească doar civil (22% vs. 14%).

În ceea ce privește sarcinile din gospodărie, familiile moderne, mai mult decât cele tradiționale, comandă mâncare acasă (33% vs. 22%), fac cumpărături din supermarketuri online (22% vs. 18%), angajează bone (15% vs. 10%) sau apelează la servicii de curățenie (17% vs. 11%).

Studiul a fost realizat de compania iSense Solutions în exclusivitate pentru Grupul Lowe, pe un eșantion de 820 de respondenți din mediul urban, cu vârsta 18+. Datele au fost culese online prin intermediul Panelului ResearchRomania.ro și sunt reprezentative pentru mediul urban. Rezultatele studiului au un grad de eroare de +/-3,42%.

Detaliile pot fi vizualizate in infograficul Familia Moderna, accesand linkul: https://isensesolutions.ro/wp-content/uploads/2017/05/Infografic-Bold-by-Lowe-Group_Familia-moderna-1-2.jpg

 

Pentru mai multe detalii:

Oana Cojocaru, Senior Media Manager

Golin România

[email protected]

 

Despre Bold by Lowe Group

Bold by Lowe Group este o inițiativă curajoasă a grupului Lowe menită să aducă ceva nou în industria de comunicare. Platforma include o serie de evenimente și studii realizate în parteneriat cu firma de cercetare iSense Solutions prin care sunt analizate cele mai recente și relevante informații și tendințe din domenii cheie din România, ajutând astfel brandurile să se poziționeze și să vândă mai bine.

Despre Grupul Lowe România

De peste 20 de ani pe piața locală, Lowe este unul dintre cele mai importante grupuri de comunicare prezente în România, oferind servicii în întregul spectru al comunicărilor de marketing. Din grup fac parte în prezent următoarele agenții: BPN (media), Golin (relații publice), Initiative (media), Medic One (comunicare în domeniul medical și farmaceutic), MullenLowe (creație și producție publicitară) și Profero (creație și productie publicitară digitală).

Despre MullenLowe

Deținută de grupul american IPG (Interpublic Group), MullenLowe este una dintre cele mai mari rețele de comunicare la nivel mondial, cu peste 90 de agenții în 65 de țări. Campaniile semnate MullenLowe în 2016 au plasat rețeaua, pentru al doilea an consecutiv, pe locul patru în WARC 100, clasamentul anual al celor mai bune agenții și campanii din lume, realizat pe baza eficienței, strategiei și creativității.

În România, MullenLowe face parte dintr-unul dintre cele mai importante grupuri de comunicare, alături de Initiative (media), Golin (relații publice), Profero (digital), Medic One (comunicare în domeniul medical și farmaceutic) și BPN (media).

Pentru mai multe informații vizitați romania.mullenlowe.com sau pagina de Facebook MullenLowe Romania.

Despre iSense Solutions

iSense Solutions – The Modern Consumer Company folosește cele mai recente tehnologii de sondare a consumatorului modern din România și oferă servicii integrate de marketing: cercetare, consultanță în marketing si comunicare, digital și vânzări. Compania a fost fondată de  Traian Năstase și Andrei Cânda, specialiști cu peste 12 ani de experiență în domeniul cercetării de piață și cu o expertiză academică solidă, fiind doctori în Sociologie, respectiv Marketing. Mai multe informații puteți găsi pe www.isensesolutions.ro și www.researchromania.ro.

[1] 66% dintre românii din mediul urban consideră că familiile moderne apelează la consiliere, în timp ce doar 6% cred acest lucru despre familiile tradiționale.

 

 

13
Apr

Studiu iSense Solutions: Cât de responsabili față de mediu sunt românii

Aproape trei sferturi dintre români (74%) refolosesc pungile de cumpărături, arată un studiu realizat de compania iSense Solutions. În acelaşi timp, 64% dintre români participă într-un fel sau altul la reciclare, iar 42% dintre ei declară că înlocuiesc mașina sau transportul în comun cu bicicleta sau mersul pe jos de câte ori au ocazia.

De asemenea, potrivit studiului, majoritatea românilor cumpără doar cantitatea de alimente de care au nevoie (72%) sau donează îmbrăcămintea, încălțămintea sau electronicele folosite (69%), ca mod de a-şi arăta responsabilitatea faţă de mediu.

„Sunt deja câţiva ani de când se discută în spaţiul public despre necesitatea protejării mediului înconjurător, realizându-se numeroase campanii de informare şi responsabilizare din partea mediul privat şi a autorităţilor. De aceea, este important de văzut modul în care este perceput acest subiect de către români şi cum înţeleg ei să acţioneze pentru a proteja mediul, iar acest studiu oferă informaţii importante pentru viitoarele proiecte de acest gen”, afirmă Traian Năstase, Managing Partner iSense Solutions.

Dintre românii care participă într-un fel sau altul la reciclare, 97% fac acest lucru acasă, iar 60%, la muncă. Printre materialele care sunt cel mai des reciclate se regăsesc: plasticul (91%), hârtia (85%),  bateriile (82%), sticla (74%), becurile (64%), aluminiul (61%), uleiul (28%) și resturile menajere pentru compost (28%), dar și medicamentele (14%). Mai mult decât atât, 75% dintre români susțin că plănuiesc să recicleze în următorul an.

Din punct de vedere al transportului, 49% dintre români plănuiesc să înlocuiască mașina sau mijloacele de transport în comun cu bicicleta şi cu mersul pe jos, atunci când este posibil.

În ceea ce privește categoriile de vârstă, mai puțini tineri (sub 35 de ani) plănuiesc să cumpere produse de la companiile care se implică în protejarea mediului (39% vs. 44% din total) și mai puțini dintre ei obișnuiesc să recicleze (54% vs. 64% din totalul populației) sau plănuiesc să facă acest lucru în următorul an (70% vs. 75%).

Totodată, 97% dintre români consideră că fiecare dintre noi ar trebui să fie responsabil pentru protejarea mediului, 68% consideră că această responsabilitate revine instituțiilor statului, iar 56%, mediului privat. Doar 46% susțin că este responsabilitatea ONG-urilor sau asociațiilor reprezentative.

Studiul a fost realizat online de către compania iSense Solutions pe un eșantion de 1.051 de respondenți din mediul urban, membri ai Panelului ResearchRomania.ro. Datele sunt reprezentative pentru persoanele cu vârsta de peste 16 ani, din mediul urban din România.

 

Despre iSense Solutions

iSense Solutions – The Modern Consumer Company folosește cele mai recente tehnologii de sondare a consumatorului modern din România și oferă servicii integrate de marketing: cercetare, consultanță în marketing si comunicare, digital și vânzări. Compania a fost fondată de  Traian Năstase și Andrei Cânda, specialiști cu peste 12 ani de experiență în domeniul cercetării de piață și cu o expertiză academică solidă, fiind doctori în Sociologie, respectiv Marketing. Mai multe informații puteți găsi pe www.isensesolutions.ro și www.researchromania.ro.

03
Apr

Tendinte de consum in cercetare de piata la BEST OF ESOMAR ROMANIA 2017

Saptamana trecuta a avut loc, la Academia de Studii Economice (ASE Bucuresti), a cincea editie BEST OF ESOMAR ROMANIA 2017, eveniment dedicat industriei de cercetare de piata locale. Tematica editiei aniversare a fost “Trenduri de piata in Romania”.

Vorbitorii au abordat o gama diversa de subiecte: Care sunt trendurile de consum in Romania? Cum sa le interpretam si reinterpretam? Cum sa fim diferiti, sa inovam si sa ne conectam cu consumatorii moderni? Care sunt tendintele pietei in randul tinerilor romani?

Programul a gazduit o agenda dinamica sustinuta de reprezentatii celor mai importante agentii de cercetare prezente in Romania, precum si de catre cei doi speakeri internationali:

  • Steve Wigmore, Director, Technology Research, Lightspeed, Marea Britanie
  • Tom De Ruyck, Managing Partner, InSites Consulting, Belgia (Keynote Speaker)

Evenimentul a fost deschis de catre Alina Serbanica, Reprezentant ESOMAR pentru Romania, care a marcat importanta acestei editii aniversare – “5 ani Best Of ESOMAR”, atat pentru cercetatori (practicienii din industria de cercetare de piata), cat si pentru clienti – cei care beneficiaza de serviciile de cercetare de piata, intr-un context in care la inceputul acestui an ESOMAR a implementat noul cod international de etica si deontologie profesionala al industriei (ICC Code ESOMAR – Ianuarie 2917). ESOMAR se implica in mod activ in reglementarea industriei, in promovarea si cascadarea standardelor si practicilor de industrie care sa confere calitate, validitate si consistenta metodologiilor si analizelor de cercetare de piata pe care agentiile le ofera clientilor sai.

Invitatul special Tom De Ruyck, Managing Partner, InSites Consulting, Profesor la IESEG din Belgia a deschis seria prezentarilor.

Ce sunt insight-urile? Cum le comunicam? Dar, si mai important, cum putem sa le folosim in business-ul nostru? Pentru ca, mai mult ca oricand, masurarea impactului este vitala pentru agentiile de servicii de marketing profesioniste. Conform unui studiu de piata realizat recent despre impact, doar 45% dintre specialistii in prognoze si profesionistii de marketing cred ca cercetarea de piata reuseste sa schimbe atitudinile si deciziile de marketing. Intrebarile «de un milion de dolari» par a fi: cum declansam aceste actiuni semnificative in intreaga organizatie pentru a crea un impact pozitiv asupra afacerii? Si cum specialistul in inovatii poate face acest lucru in mod eficient si practic?

Prezentarea Oanei Popa Rengle de la Anamnesis ne propune sa privim brief-urile de research ca pe povesti dominante in organizatiile clientilor, care nu surprind neaparat realitatea obiectiva a relatiei dintre consumator si brand si nu lasa loc unor interpretari diferite. De aici, fenomene precum dificultatea de a identifica insight-uri noi, senzatia de saturatie, de stagnare, de lipsa de valoare adaugata din research. Oana propune tehnici din psihoterapia narativa pentru a sonda, in datele de research deja existente pentru a gasi povesti noi, alternative care sa deconstruiasca aceste povesti dominante saturate problematic.

Pentru a inova in mod relevant, trebuie sa intelegem directia spre care se indreapta piata. Aici intervine analiza tendintelor de schimbare a stilurilor de viata, comportamentelor si atitudinilor.

Anca Zamfirescu, Senior Research Consultant, GfK Romania, a vorbit in prezentarea ei despre cateva tendinte si sub-tendinte de consum importante pe care brandurile le pot utiliza pentru a inova si pentru a se conecta cu consumatorii moderni in moduri noi, mai eficiente. Pentru a vedea cum pot fi aceste tendinte puse in practica, Anca a oferit exemple de produse, de servicii si de campanii de comunicare care utilizeaza deja fiecare trend.

Tendintele prezentate sunt rezultatul unor modificari pe termen lung in comportamente, atitudini si valorile care stau la baza acestora. Ele pot fi folosite in mod strategic, deoarece sunt valabile pentru perioade lungi de timp si influenteaza modificari reale in modul in care consumatorii interactioneaza cu brandurile.

Principalul proiect care analizeaza schimbarile in stiluri de viata si atitudini este GfK Consumer Life, care se deruleaza in peste 25 de tari, inclusiv in Romania.

Ellis Suban, Managing Director ElQual, a prezentat un inovativ studiu de caz cu tematica „Human Brain vs Automated Research”, abordand conexiunea dintre latura cognitiva si tehnologie, dintre emotional si rational, printr-o perspectiva ce ne-a facut sa ne gandim daca modelele generate de calculator si instrumentele de prelucrare a datelor cu algoritmi statistici sunt limitate in analizele pe care le utilizeaza, daca pot imita gandirea umana sau este creierul uman unic in abilitatea sa de a oferi profunzime si interpretari complexe in timp ce observa si coreleaza perceptii subtile?

Ioan Simu, director general Mercury Research a vorbit despre cum a evoluat piata IT&C in ultimii 10 ani, precum si despre tendintele viitoare care se prefigureaza din analiza ultimilor ani. Informatiile prezentate au provenit din studiul sindicalizat res!com, unic in Romania, care monitorizeaza inca din anul 2006 evolutia serviciilor de telecomunicatii, a bugetelor alocate de utilizatori, precum si continutul media accesat  pe Internet.  Perioada 2006 – 2016 a fost marcata de o diversificare accelerata a serviciilor oferite de jucatorii de telecom, si de o orientare treptata, care se va accentua in viitor, a utilizatorilor catre furnizorii de continut.  Ultima decada a inseamnat o crestere de 20% pentru piata de telecomunicatii, serviciile de Internet cunoscand o transformare majora.

Traian Nastase, Managing Partner iSense Solutions, a avut prezentarea cu titlul: “How to be different in a world of indifference”.

In conditiile in care acum timpul consumatorului modern este foarte limitat si acesta este expus la aproximativ 5000 de mesaje de comunicare zilnic, principala problema a brandurilor este cum sa reuseasca sa capteze atentia consumatorului si sa se diferentieze in fata lui.

Bazandu-se pe iSense Solutions Modern Trends Tracker, prezentarea a abordat 7 din cele peste 25 de tehnici de diferentiere si inovatie identificate de compania iSense Solutions: Fear of missing out, Perfect imperfect, Nevoia de relaxare, Social bubble, Nevoia de independenta, Familia moderna, Pattern interruption.

Daniel Enescu, Chairman of the Board, Kantar Millward Brown, a discutat despre tendintele in comunicare si despre regulile atragerii atentiei in mediul online. In contextul in care acest mediu de comunicare incepe sa beneficieze de investitii in crestere, este necesar sa tinem cont de 3 tendinte care influenteaza receptivitatea fata de reclame: mobilitatea, nevoia de control (exista o deschidere mai mare fata de reclamele care permit evitarea) si adblockalypse. Aceste tendinte supun reclamele la provocari, iar o reclama foarte buna in offline ar putea sa nu functioneze deloc in mediul online.

Mediul digital ofera insa si oportunitati de sharing – o expunere mai mare, fara costuri media. Cele peste o suta de mii de reclame pre-testate cu Link – instrumentul Kantar Millward Brown de pre-testare de reclame – au aratat faptul ca, pentru a deveni virala, o reclama are nevoie sa fie in primul rand foarte diferita, apoi foarte placuta sau antrenanta. O posibila reteta de succes, asa cum o confirma si reclamele testate cu Link for Digital, consta in utilizarea unuia sau a mai multor ingrediente LEGS (laughing out loud, edgy, gripping si/sau sexy) – evident, cu conditia sa fie alese cele potrivite pentru brand.

Olivia Petre, Corporate & New Business pentru platforma de teste educationale standardizate BRIO, a prezentat principalele tipologii de parinti si de elevi romani, in functie de implicarea lor in procesul de invatare. Pornind de la un studiu calitativ si cantitativ, prezentarea a evidentiat totodata opiniile parintilor si elevilor privind metodele subiective folosite in scoli si licee pentru evaluarea cunostintelor, comparativ cu metodele digitale standardizate. Un trend incurajator este cresterea segmentului de parinti preocupati de situatia scolara a copilului si implicati in activitatea acestuia, precum si deschiderea elevilor romani catre testarea digitala prin metode standardizate precum sistemul Brio.

Alina Gheorghe, Client Service Manager Daedalus New Media Research a prezentat un studiu de caz realizat la nivel regional pe un esantion de 2300 parinti din mediul urban inscrisi in panelul Daedalus Online in Romania, Bulgaria, Serbia, Grecia, Croatia, Cehia, Slovacia si Ungaria. Subiectele analizate au facut referire la decizia privind alegerea brandurilor de alimente si bauturi consumate in cadrul familiei, la consumul de alcool si tutun in randul minorilor, la vaccinarea obligatorie a copiilor, la religia in scoli si homeschooling si accesul la internet al copiilor din categoria de varsta 6-15 ani.

Studiul de caz a evidentiat ca in Romania in mediul urban parerile copiilor sunt validate de catre parinti mai mult decat in celelalte tari din regiune si ca penetrarea smartphone-urilor in randul copiilor 6-15 ani este semnificativ mai mare decat media pe regiune (60% vs. 51%). De asemenea, opiniile  si perceptiile parintilor din Romania urbana sunt similare cu cele ale parintilor din celelalte tari analizate (esantioane comparabile) referitor la homeschooling, vaccinare obligatorie si educatia financiara in scoli.

Ioana Bobe si Alexandra Sandu, Senior Qualitative Researchers de la ISRA Center, au pus cap la cap informatii din ultimii doi ani de cercetari calitative despre familii, pentru a intelege cum este definita copilaria astazi, ce impact are aceasta definitie asupra stilurilor de parenting si cum populeaza copiii acest concept. Indepartandu-se atat de modelul unei copilarii laissez-faire, unde copii sunt stapani si primesc tot ce-si doresc, dar si de modelul de copilarie emergent in ultimii ani, axat pe performanta si evolutie continua, parintii de acum se inhama la o munca de reimaginare si renegociere a copilariei.

Ca model ideal, copilaria actuala trebuie sa livreze in continuare dezvoltare personala pana la cel mai mic aspect, recuperand insa bucuria si relaxarea copilariei de altadata. Un demers de recastigare a jocului din partea parintililor care merge in raspar fata de chiar viata digitala a copiilor, angajati full-time intr-un proces de branding personal online.

Prezentarea Emergentul de azi poate deveni norma de maine”, sustinuta de Adina Ghiocel-Pascu, Client Service Manager, Ipsos si Georgiana Badarau, Consumer Insights and Prospective Analyst Renault – a prezentat cele mai semnificative trenduri emergente, ce au potential de dezvoltare in urmatorii ani: varstele captive (imbatranirea demografica si nevoia marcilor de a adresa seniorii prin produse si servicii dedicate); Viata lunga si prospera – interesul sporit al consumatorilor fata de sistemele de auto-monitorizare a starii de sanatate; Valorificarea si prioritizarea propriilor interese, prin valori precum asertivitate si incercarea de a demonta fluxul “metro, boulot, dodo” (expresia franceza consacrata pentru ciclul drum-serviciu-casa); Reconectarea sub forma micro-comunitatilor, grupuri de consumatori grupati in jurul unor interese comune: parenting, calatorii, educatie alternativa, sport sau cooking; Conceptul de premium vazut drept seductia ratiunii – transferul de la un consumator premium definit prin educatie, varsta, venit sau mediu de rezidenta la un consumator premium definit prin stil de viata, mentalitate, ancorare in beneficii functionale.

Iulia Cornigeanu (Director Executiv, KANTAR TNS Romania) si Rodica Mihalache (Head of Consumer & Business Insights, Starcom Media) au dezvaluit publicului ce schimbari au avut loc in perceptia despre Black Friday si cum acesta si-a pierdut din farmec treptat, devenind mai degraba apanajul cumparatorului rational. Daca zona de IT&C stagneaza, resimtind din plin presiunea asteptarilor mari in ce priveste discounturile acordate, partea de Beauty/ Cosmetics castiga teren, investitiile in GRP dedicate Black Friday aducand o crestere insemnata in intentie si in achizitie.

In 2016 s-a observat o prezenta mai activa a jucatorilor de mici dimensiuni in timpul Black Friday, fapt reflectat si in perceptia consumatorilor prin cresterea numarului celor care au mentionat problemele tehnice ale site-urilor printre motivele care i-au facut sa se razgandeasca/ sa nu mai finalizeze o achizitie. O solutie ar putea fi implementarea unui program pentru discounturi (de exemplu dimineata televizoare, seara frigidere) pentru a evita aglomeratiile de dimineata si implicit problemele tehnice. Black Friday Unraveled, proiectul realizat de Starcom Media in colaborare cu KANTAR TNS, are o metodologie aparte, analizand perceptiile si comportamentul a 1400 de utilizatori de Internet inainte si dupa Black Friday, atat in 2015 cat si 2016.

Al doilea invitat special al conferintei, Steve Wigmore, Director – Research Technology, Lightspeed din Marea Britanie, a aratat ca cercetarea de piata prin intermediul sondajelor online se confrunta cu provocarea semnificativa de a mentine respondentii implicati in timp ce colecteaza cantitatea de date necesara ca sa poata efectua studiul.

Desi nu exista in mod necesar o relatie liniara inversa intre cantitatea si calitatea datelor colectate, cei doi factori sunt intrinsec legati. Acest lucru este valabil in special pentru respondentii care completeaza sondaje folosind smartphones si alte dispozitive mobile. Aceasta lucrare incearca, inainte de toate, sa analizeze implicatiile lungimii si repetarii sondajelor asupra calitatii raspunsurilor inainte de a discuta o serie de metode practice si stiintifice care pot ajuta la identificarea modului in care aceste sondaje pot fi scurtate si facute mai interesante. Cu toate ca aceste metode vor duce la o cantitate mai mica de date colectate, Steve a argumentat ca acest lucru va fi compensat de o crestere a calitatii datelor.

 

ESOMAR este organizatia mondiala care reglementeaza si incurajeaza dezvoltarea industriei de cercetare de piata. Ea cuprinde peste 5.000 de membri din 130 de tari din toata lumea. Printre misiunile importante ale acestei organizatii se afla: promovarea celor mai inalte standarde de etica profesionala din industria de cercetare de piata la ninvel international, protejarea intereselor industriei, dezvoltarea si promovarea metodologiilor aplicate in cercetarea de piata.

BEST OF ESOMAR 2017

Evenimentul BEST OF ESOMAR 2017 face parte din seria de evenimente „BEST OF” organizate in intreaga lume sub egida ESOMAR (European Society for Opinion and Marketing Research).  Editia aniversara „5 ani BEST OF ESOMAR ROMANIA 2017” a fost organizata in parteneriat cu SORMA (Societatea Romana de Marketing si Cercetarea Opiniei Publice) si Facultatea de Marketing din cadrul Universtatii de Studii Economice Bucuresti.