THE BLOG

11
Jun

Românii, afectați financiar de pandemie: 3 din 10 câștigă mai puțin, în medie, cu 30% decât anterior răspândirii coronavirusului la noi în țară

3 din 10 români declară că le-au scăzut veniturile în perioada pandemiei de Covid-19, conform celui mai recent studiu iSense Solutions, reprezentativ la nivel național (atât pentru mediul urban cât și pentru cel rural). În medie, românii cărora le-au scăzut veniturile au pierdut aproximativ 800 de lei din veniturile lor lunare, de la 2800 de lei la 2000 de lei, ceea ce înseamnă că impactul financiar al ultimei perioade este unul semnificativ, traducându-se intr-o reducere a veniturilor cu aproape 30%.

Românii din mediul urban au fost afectați într-o proporție mai mare de scăderea venitului (36%) față de cei care locuiesc în mediul rural (22%). De asemenea, cei cu venituri mici au fost mai afectați de micșorarea veniturilor (42%),  față de 38% dintre cei cu venituri medii și 25% dintre cei cu venituri peste medie.

Impactul financiar important al pandemiei asupra românilor este dublat și de impactul psihologic: consumatorii români tind acum sa adopte comportamente mai precaute din punct de vedere al cheltuielilor. În contextul veniturilor mai mici, cei mai mulți (70%) declară că vor cumpăra doar strictul necesar în următoarea perioadă. Categoria cu cel mai mic procent de români precauți este cea formată din tinerii între 18 și 29 de ani, procentul celor care își propun să cumpere doar strictul necesar în următoarea perioadă fiind de doar 29%.

Cu toate că românii își propun să cumpere mai puțin nu înseamnă însă că vor cumpăra și mai ieftin. Doar un sfert (25%) dintre români spun că vor cumpăra produse mai ieftine decât înainte de pandemie, iar 82% declară că vor cumpăra mărcile de produse cu care sunt deja obișnuiți.

“Epidemia de COVID-19 a avut un impact semnificativ pentru o bună parte a populației. Dincolo de șocul inițial, mai problematică este revenirea care se anunță a fi foarte lentă, atât pentru business-uri, cât și pentru consumatori, iar cauza principală aici este pierderea încrederii: în stat, în partenerii de business, în civismul celorlalți. Însă situația nu este nici atât de neagră pe cât pare. Toate semnalele de la consumatori ne indică faptul că nu ne-am pierdut deloc din vitalitate și din capacitatea de adaptare. Iubim și simțim la fel ca înainte de epidemie. Ne plac aceleasi branduri, cumpărăm aceleași lucruri, chiar dacă poate mai rar, suntem la fel de exigenți cu noi înșine și cu ceilalți. Drumul spre normalitate nu va fi scurt, dar pentru a ne recâștiga încrederea în ceilalți principalele schimbări se vor petrece în noi. Va trebui să fim mai generoși și mai atenți la nevoile celorlalți, să ne asumăm mai multe riscuri și să fim mai activi.”, afirmă Andrei Elvădeanu, Head of Market Strategy, iSense Solutions.

Pandemia schimbă și comportamentul românilor legat de plăți: 62% spun că vor plăti cu cardul mai mult decât o făceau înainte. În ceea ce privește planurile românilor de a se redresa financiar, 62% declară că vor cheltui mai puțin, 61% că vor face economii, 24% vor să se împrumute de la prieteni/familie, 18% se gândesc să își caute un al doilea loc de muncă, în timp ce 11% consideră că vor fi nevoiți să apeleze la un împrumut.

Studiul a fost realizat pe un eșantion de 500 de persoane cu vârsta cuprinsă între 18 și 65 de ani, prin metodologia CATI (Computer-Assisted Telephonic Interviews), în luna mai a anului 2020 și este reprezentativ național, la un grad de eroare de +/-4%.

Datele prezentate fac parte din raportul ROCK (Recovery after Outbreak – Champions Kit), dedicat companiilor care își doresc să ia decizii informate în contextul nesigur al zilelor noastre. Kit-ul conține trei capitole ce constituie rapoarte de cercetare la cheie: Management insights & Innovation Reccomandations, New Online Shopping Behaviour și iSense Modern Consumer Macro Trends Changes – 24 trenduri adoptate de consumatori analizate pentru piața din România, măsurate înainte și după izbucnirea epidemiei de coronavirus).

Despre iSense Solutions

iSense Solutions – The Modern Consumer Company folosește cele mai recente tehnologii de sondare a consumatorului modern din România. Compania a fost fondată de Traian Năstase și Andrei Cânda, specialiști cu peste 15 ani de experiență în domeniul cercetării de piață și cu o expertiză academică solidă, fiind doctori în Sociologie, respectiv Marketing. Mai multe informații puteți găsi pe www.isensesolutions.ro și www.researchromania.ro.

 

 

 

 

 

 

 

04
Jun

Studiu BOLD by Profero&iSense Solutions: Creativity meets A.I. 6 modalități în care brandurile pot folosi inteligența artificială pentru eficiență și inovație în noul context

Cum poate Inteligența Artificială (AI) să anticipeze așteptările consumatorilor, acționând uman și adaptat la context? Cum se raportează aceștia la AI? Și cum pot folosi brandurile creativ soluțiile AI pentru a-și dezvolta businessul și a fi mai aproape de consumatori? La aceste teme și-au propus să răspundă Profero și iSense Solutions, prin Creativity meets A.I.: 6 ways to use Artificial Intelligence in Marketing, noul studiu BOLD by Lowe Group.

„Trăim vremuri care au făcut ca digitalizarea să devină o prioritate critică pentru continuitatea business-ului, au determinat companii să reconfigureze fundamental modul în care operează, comunică și interacționează cu publicul și i-au făcut pe oameni să consume altfel produse, servicii și media, cu schimbări care își vor păstra efectele și în viitor. În fața noilor provocări, tehnologiile de top au capacitatea să ofere răspunsuri eficiente din punct de vedere logistică și costuri și cu posibilități extraordinare la nivel de creativitate. Iar dacă, înainte, inteligența artificială era, poate, un nice to have și un semn al early adopter-ilor, în contextul actual, AI poate fi vectorul relansării sau consolidării brandurilor, prin relevanță și ultra-personalizare”, a spus Andreea Dinescu, Managing Partner Profero.

Specialiștii Profero au identificat 6 capacități ale inteligenței artificiale pe care brandurile le pot valorifica:

  1. Inteligența artificială facilitează înțelegerea lumii reale, prin identificarea gesturilor, obiectelor, oamenilor sau a sunetelor, cu ajutorul senzorilor video, audio sau de alt tip. Folosind aceste date, brandurile pot crea experiențe care le oferă consumatorilor feedback în timp real la acțiunile lor.
  2. Mecanismele de deep-learning permit tehnologiei să genereze texte, imagini, conținut video și audio care nu existau anterior, ceea ce ajută brandurile să creeze conținut cu un nivel foarte mare de personalizare, în mod complet digital.
  3. AI integrează mecanisme avansate care permit crearea de interacțiune cu consumatorii, simulând, cu o foarte mare acuratețe, comportamentul uman, capacitate care se poate traduce în conturarea unui brand voice unic.
  4. Inteligența artificială procesează volume enorme de informații, rezolvând calcule, analize și alte task-uri în timp record sau chiar instant, fapt ce oferă brandurilor posibilitatea să utilizeze în moduri unice datele pe care le dețin.
  5. Dispozitivele de tip wearable, precum brățările smart, sunt capabile să citească datele biometrice ale utilizatorilor în timp real, o resursă valoroasă pe baza căreia brandul poate răspunde ultra-personalizat la nevoile consumatorilor, diferențiindu-se astfel pe piață.
  6. Pe baza datelor colectate, algoritmii identifică tendințe la nivelul pieței sau al comportamentului consumatorului. Astfel, brandurile pot defini modele noi, care sporesc capacitatea de inovare.

În continuare, studiul iSense Solutions pentru BOLD by Lowe Group analizează relația consumatorilor români cu tehnologiile AI, în prezent. Materialul se bazează pe un eșantion de 512 utilizatori de internet din mediul urban, cu vârsta cuprinsă între 18-50 de ani, iar datele au fost culese în luna martie 2020[1].

„Datele indică o discrepanță între nivelul general de familiaritate cu termenul de inteligență artificială și gradul în care consumatorii identifică și înțeleg cum funcționează soluțiile AI și, în definitiv, ce pot face acestea pentru ei, dacă și cum le pot îmbunătăți viața. În același timp, un segment important de public, cu o pondere mai mare în rândul tinerilor, are deja aceste cunoștințe și este considerabil mai deschis la utilizarea tehnologiilor AI, inclusiv în ceea ce privește comunicarea cu brandurile”, spune Alina Zelezneac, Research Manager iSense Solutions.

Cercetarea arată că 96% dintre persoanele din mediul urban au auzit despre inteligența artificială, dar numai 40% spun că au interacționat cu aceste tehnologii, deși aproape toți declară că au folosit în ultimul an servicii care integrează AI, precum Facebook feed (74%), recomandări online de shopping (73%), asistenți personali smart (59%), filtre de spam pentru e-mail (53%), algoritmi predictivi de căutare (38%), asistenți virtuali (34%) și chatboți (21%).

Trei sferturi dintre români spun că pot explica în ce constă inteligența artificială, în timp ce restul nu sunt siguri sau nu pot face acest lucru. Totodată, românii cred că soluțiile AI pot rezolva problemele cu care ne confruntăm (67%), înlocui job-urile oamenilor (66%), opera sisteme de supraveghere a populației (42%), controla lumea (12%) și mintea oamenilor (11%).

Numai 35% dintre românii din mediul urban au încredere, în prezent, în capacitatea AI de a oferi customer service la aceeași calitate precum o persoană reală, însă 52% consideră că, pe termen lung, inteligența artificială are potențialul să îmbunătățească nivelul acestui serviciu.

În ceea ce privește transmiterea de date personale pentru a beneficia de servicii de o calitate mai bună, cu ajutorul AI, cele mai multe persoane se simt confortabil să ofere adresa de e-mail (60%), numele și prenumele (57%) și numărul de telefon (54%), iar la polul opus se situează adresa de domiciliu (24%), valoarea venitului pe gospodărie (13%), informațiile de identificare personală (12%), valoare venitului individual (11%) și datele bancare (5%).

La capitolul domenii unde consumatorii declară că se simt confortabil cu integrarea soluțiilor de inteligență artificială, primul loc este ocupat de retail-ul online (65%), urmat de telecomunicații (59%),  recomandări personalizate în zona auto (58%), sistemul financiar/de investiții (54%), banking (53%), iar pe ultimul loc se situează serviciile de administrație publică (43%).

###

Despre Profero București

Profero București, afiliată la rețeaua internațională MullenLowe Profero, este o agenție de digital advertising cu o experiență de peste 10 ani pe piața din România, atât cu branduri locale, cât și internaționale.Profero este parte a unuia dintre cele mai importante grupuri de comunicare din România, Lowe Group, din care mai fac parte agențiile Initiative (media), MullenLowe (advertising), Golin (relații publice), Medic One (comunicare în domeniul medical și farmaceutic) și BPN (new media).

Despre iSense Solutions

iSense Solutions – The Modern Consumer Company folosește cele mai recente tehnologii de sondare a consumatorului modern din România. Compania a fost fondată de Traian Năstase și Andrei Cânda, specialiști cu peste 15 ani de experiență în domeniul cercetării de piață și cu o expertiză academică solidă, fiind doctori în Sociologie, respectiv Marketing. Mai multe informații puteți găsi pe www.isensesolutions.ro și www.researchromania.ro.

Despre Bold by Lowe Group

Bold by Lowe Group este o inițiativă curajoasă a grupului Lowe menită să aducă ceva nou în industria de comunicare. Platforma include o serie de evenimente și studii realizate în parteneriat cu firma de cercetare iSense Solutions prin care sunt analizate cele mai recente și relevante informații și tendințe din domenii cheie din România, ajutând astfel brandurile să se poziționeze și să vândă mai bine.

Despre Grupul Lowe România

De 26 de ani pe piața locală, Lowe Group este unul dintre cele mai importante grupuri de comunicare prezente în România, oferind servicii în întregul spectru al comunicărilor de marketing. Din grup fac parte în prezent următoarele agenții: MullenLowe (creație și producție publicitară), Initiative (media), Golin (relații publice), Profero (creație și productie publicitară digitală), Medic One (comunicare în domeniul medical și farmaceutic) și BPN (media).

[1] Gradul de eroare este de +/- 4,33% la un nivel de încredere de 95%.

28
May

O vacanță la mare, dar pe o plajă mai puțin populată, timp petrecut în natură și măsuri de siguranță impecabile la cazare – așa arată pentru români sejurul ideal post-pandemie

  • Măsurile de siguranță și natura, prioritățile românilor pentru vacanța post-pandemie în România, conform unui studiu realizat pentru Green Village 4* Resort
  • 2 din 3 repondenți își doresc să meargă în vacanță la mare
  • 18% dintre repondenți consideră izolarea ca o prioritate în alegerea destinației
  • Delta Dunării a fost considerată cea mai izolată și protejată regiune turistică din România, urmată de satele săsești și Cazanele Dunării
  • Check-in în regim express și check-out pe bază de programare, servirea meselor și a băuturilor direct în cameră, pe terasele proprii sau în balcoanele camerelor, câteva din măsurile menite să garanteze o vacanță fără stres, la Green Village 4* Resort

Teama de potențialele riscuri ale unei călătorii cu avionul, precum și dorința de a rămâne aproape de casă, într-un spațiu cât mai sigur, îi fac pe pe mulți români să ia în calcul anul acesta un sejur în România. Cum ar trebui să arate însă o astfel de vacanță?

Măsurile de siguranță bine puse la punct (igienă impecabilă, condiții de distanțare) și accesul la natură sunt prioritățile românilor în alegerea unei destinații de vacanță post-pandemie în România, conform unui studiu despre preferințele de vacanță, realizat de iSense Solutions pentru Green Village 4* Resort din Delta Dunării, în intervalul 15-20 mai[1]. Aproximativ 8 din 10 dintre repondenți au declarat că aceste criterii sunt mai importante decât prețurile mici (4 din 10), decât prezența unor facilități de sport, distracție, pentru copii sau a unor experiențe culinare speciale.

Vacanță la mare

2 din 3 repondenți își doresc o vacanță la mare. Anul acesta însă, majoritatea ar prefera mai degrabă o plajă mai sălbatică și mai puțin populată (8 din 10 repondenți) decât una cu amenajări (21%), și o cazare mai izolată (55%) decât un hotel în stațiune.

Vacanță în izolare

Circa 18% dintre repondenți au spus că izolarea e, de asemenea, un criteriu important de selecție a destinației de vacanță anul acesta. Repondenții au facut și un top al celor mai izolate și protejate zone turistice din România:  Delta Dunării  este pe primul loc, cu 62% dintre răspunsuri, urmată îndeaproape de satele săsești (60%) și Cazanele Dunării (43%). 8 din 10 repondenți au spus că ar lua în calcul o vacanță în Sfântu Gheorghe, în Delta Dunării, acesta fiind un loc cu adevărat izolat.

 

Dragoș Anastasiu, care deține Green Village 4* Resort: „Credem că anul acesta, Delta Dunării va fi o destinația ideală pentru turiștii care își doresc o vacanță pe litoral sau o evadare în natură, lipsită de griji şi plină de experiențe memorabile. Delta Dunării este o zonă cu natură sălbatică și miraculoasă, dar și cu ieșire la Marea Neagră,  prin cea mai lungă fâșie de plajă din România.

Sunt în continuare mulți români care nu fost niciodată în Deltă, dar care iau acum în calcul această opțiune de vacanță, pentru că este un loc izolat și exotic în același timp, dar mai accesibil decât  vacanțele peste hotare și fără riscuri de călătorie.

Noi ne-am pregătit cu toate măsurile de siguranță recomandate de autorități, avem deja rezervări pentru perioada verii și persoane nerăbdătoare, care ne scriu pe toate canalele posibile în așteptarea vacanței.”

Green Village 4* Resort din Delta Dunării și-a reluat activitatea în condiții de maximă siguranță

Resortul de patru stele Green Village, din Sfântu Gheorghe, jud. Tulcea, și-a redeschis porțile din 15 mai și este gata să primească turiștii dornici de activități în Delta Dunării, în condiții de maximă siguranță.  Cu o suprafață de 30.000 mp, Green Village este dispus într-un sistem pavilionar, care asigură distanțarea socială. Complexul este împărțit în 3 zone de cazare, amplasate la distanță mare una față de celelalte. Accesul în camere se efectuează din exterior, iar turiștii evită astfel trecerea prin holuri comune.

Procedurile de igienă si dezinfecție sunt aplicate cu rigurozitate în interiorul complexului, iar personalul de serviciu este încontinuu instruit în acest sens. La toate intrările publice au fost instalate dozatoare cu soluții dezinfectante, iar curățenia în spațiile publice se realizează cu o frecvență mult mai mare, cu ajutorul produselor dezinfectante profesionale. Alte măsuri de siguranță se referă la procedura de check-in în resort, acum în regim express, cu contact cât mai redus cu personalul resort-ului și check-out pe bază de programare. Servirea meselor și a băuturilor se realizează direct în cameră, pe terasele proprii sau în balcoanele camerelor.

 

Despre Green Village 4* Resort

Amplasat în localitatea Sfântu Gheorghe din Delta Dunării, Green Village 4* Resort  înseamnă deopotrivă o vacanță pe litoral și o evadare în inima deltei.  Resortul oferă servicii de calitate prin spaţii de cazare generoase, săli de conferință, agrement, cinema, loc de joacă pentru copii, centru SPA, spălătorie – călcătorie proprie, braserie, restaurant cu bar și terasă în aer liber cu vedere la Dunăre.

Green Village 4* Resort se împarte în 3 zone de cazare și servicii – Zona Egreta, zona Stârcul Alb și zona Lebăda și Pelicanul.

Resort-ul cuprinde 89 de camere confortabile, dintre care 58 de camere duble, 30 de apartamente cu living, spațiu sanitar la parter și un dormitor la etaj precum și o vilă cu living și spațiu sanitar la parter cu două dormitoare la etaj, fiecare cu baie proprie.

Despre iSense Solutions

iSense Solutions – The Modern Consumer Company folosește cele mai recente tehnologii de sondare a consumatorului modern din România. Compania a fost fondată de Traian Năstase și Andrei Cânda, specialiști cu peste 14 ani de experiență în domeniul cercetării de piață și cu o expertiză academică solidă, fiind doctori în Sociologie, respectiv Marketing. Mai multe informații puteți găsi pe www.isensesolutions.ro și www.researchromania.ro.

 

[1] Studiu omnibus realizat online de iSense Solutions, pe un eșantion de 504 persoane, urban reprezentantiv în funcție de sex, vârsta și regiune. Date culese în luna mai 2020.

29
Apr

A scăzut la jumătate numărul celor care anterior COVID-19 făceau frecvent plăți în numerar

Statul acasă și, în general, protejarea de coronavirus, au dus la o serie de schimbări în ceea ce privește comportamentul de plată al românilor. Pentru a vedea cât de mari sunt aceste schimbări, NOCASH și iSense Solutions au efectuat 500 de interviuri online în rândul consumatorilor de internet, în săptămâna 13-17 aprilie a.c. Sondajul este reprezentativ pentru mediul urban, pentru populația cu vârsta cuprinsă între 18 și 65 de ani.

Crește frecvența cumpărăturilor online, însă doar în rândul celor care deja achiziționau de pe internet.

Cu toate acestea, comportamentul din timpul pandemiei nu se va păstra și post-pandemie. Acest lucru se vede cel mai bine în cazul celor care au declarat că fac cumpărături online cel puțin o dată pe săptămână. Deși ponderea lor s-a dublat în timpul pandemiei (de la 8% la 18%), dupa ridicarea restricțiilor oamenii vor reveni la comportamentul inițial (ponderea coborând la 10%).

 

Cea mai mare migrare din off-line către online este la plata taxelor

Dacă anterior pandemiei mai mult de jumătate își plătea taxele off-line (55%), procentul a scăzut la numai 28% în prezent. De asemenea, o reducerea semnificativă a plăților offline se înregistrează și în cazul amenzilor (de la 34% la numai 16%).

Numărul celor care plătesc în numerar s-a redus la jumătate

Tehnologia contactless era și inainte de criza sanitară foarte adoptată de către români. Practic, atât pe cardurile Visa cât și pe cele Mastercard, noua din 10 tranzacții de plăți erau contactless. În acest context, una dintre ipotezele de lucru care au fost testate a vizat dacă românii au folosit mai mult portofelele digitale pentru plăți. Cu alte cuvinte, dacă și-au introdus cardul în aplicațiile de pe telefon, pentru a plăti direct cu mobilul.  Din graficul de mai jos se observă o creștere de cinci puncte procentuale.

Cel mai mare impact se observă în cazul plaților în numerar. Ponderea celor care au declarat că fac frecvent plăți „cash” s-a redus de la 45% înainte de pandemie la 21% în prezent.

„Așa cum era de așteptat, COVID-19 este cea mai eficientă campanie de până acum pentru promovarea plăților electronice și adopția serviciilor bancare de la distanță. Chiar dacă procentul celor care preferă numerarul a rămas nemodificat, semn că cine trebuia atras în sistem a fost deja atras, cei care plăteau online și anterior crizei de coronavirus, acum o fac mai frecvent și, mai mult, trec într-o nouă etapă: adopția la nivel de masă a portofelelor digitale.”, a declarat Sergiu CONE, director general NOCASH CAPITAL CONSULT și administrator al platformei nocash.ro.

###

Despre iSense Solutions –  The Modern Consumer Company folosește cele mai recente tehnologii de sondare a consumatorului modern din România. Compania a fost fondată de Traian Năstase și Andrei Cânda, specialiști cu peste 14 ani de experiență în domeniul cercetării de piață și cu o expertiză academică solidă, fiind doctori în Sociologie, respectiv Marketing. Mai multe informații puteți găsi pe www.isensesolutions.ro și www.researchromania.ro

Despre NOCASH Capital Consult – De aproape 20 de ani contribuim la promovarea și dezvoltarea industriei de plăți electronice în România, prin studii, analize, cercetări de piață, conferințe de specialitate și activităti de „lobby”. În acest sens, am dezvoltat o platformă de știri – www.nocash.ro și o platformă de evenimente www.nocashevents.ro

13
Apr

9 din 10 români din mediul urban nu își vor vizita rudele de Paște

90% dintre românii din mediul urban intenționează să rămână acasă de Paște anul acesta în contextul pandemiei de coronavirus, arată ultimele date (culese în perioada 6-10 aprilie) din studiul Consumer Stress Score realizat de către iSense Solutions. Cât privește momentul în care viața își va relua cursul normal, 58% dintre persoanele din mediul urban estimează că acest moment va fi până la mijlocul lunii iunie. Datele prezentate fac parte dintr-un studiu omnibus, reprezentativ pentru mediul urban, realizat săptămânal de iSense Solutions pe perioada epidemiei de coronavirus pentru înțelegerea comportamentului românilor, cuprinzând 500 de interviuri online în fiecare săptămână, cu un grad de eroare +/- 4%, la un nivel de încredere de 95%.

Interesul românilor pentru știri legate de coronavirus rămâne ridicat: 83% urmăresc cel putin ocazional știri despre acest subiect, în timp ce 25% o fac foarte des. În această perioadă, românii sunt cel mai îngrijorați pentru situația economică (îngrijorarea având scorul de 79 pe o scală de la 0 la 100) și pentru sănătatea membrilor familiei (scorul fiind de 59 pe o scală de la 0 la 100).

Deși jumătate dintre consumatori (50%) declară că le-au scăzut veniturile personale, iar 78% că au cheltuit mai puțin pe lucruri ce nu țin de strictul necesar, gradul de responsabilitate socială a românilor rămâne unul ridicat: 6 din 10 au cumpărat de la producători locali pentru a susține economia.

Care sunt așteptările românilor de la branduri în această perioadă?

Aproape jumătate (47%) dintre românii din mediul urban consideră că brandurile ar trebui să aibă mesaje de comunicare fără legătură cu epidemia de coronavirus, în timp de 44% cred că brandurile ar trebui să își adapteze mesajele în această perioadă. Doar 6% sunt de părere că brandurile nu ar trebui să comunice deloc.

7 din 10 consumatori și-ar dori ca mai multe branduri să facă livrări la domiciliu, iar 63% își doresc promoții speciale în această perioadă.

Studiul Consumer Stress Score conține, pe lângă metodologia cantitativă,  și o parte calitativă, realizată cu ajutorul comunității online iSense Modern Consumers, pentru a nuanța concluziile obținute prin interviurile cantitative. În cadrul acestei comunități online, discuțiile au relevat faptul că printre modalitățile de a-și recăpăta starea de bine și echilibrul emoțional se numără activități pentru dezvoltarea spirituală (rugăciune, meditație), exerciții fizice, activități recreative (filme, citit, dans, muzică), trierea informațiilor pentru evitarea știrilor false, oferirea de suport emoțional altor membri ai familiei. În plus, starea de bine personală este îmbunătățită și prin implicarea în lupta împotriva COVID-19, fie prin donații financiare către ONG-uri, spitale (din studiul cantitativ, 25% au donat către spitale/ONG-uri), fie prin ajutor oferit persoanelor vulnerabile.

Datele prezentate fac parte din studiul omnibus săptămânal, ce combină metodologia cantitativă cu cea calitativă (comunitate online cu 50 de participanți). Studiul este reprezentativ pentru mediul urban și realizat de iSense Solutions pe perioada epidemiei de coronavirus pentru înțelegerea comportamentului românilor, având 500 de interviuri online în fiecare săptămână, grad de eroare +/- 4%, la un nivel de încredere de 95%.

 

Despre iSense Solutions

iSense Solutions – The Modern Consumer Company folosește cele mai recente tehnologii de sondare a consumatorului modern din România. Compania a fost fondată de Traian Năstase și Andrei Cânda, specialiști cu peste 14 ani de experiență în domeniul cercetării de piață și cu o expertiză academică solidă, fiind doctori în Sociologie, respectiv Marketing. Mai multe informații puteți găsi pe www.isensesolutions.ro și www.researchromania.ro.