05
Apr

S-a dublat numărul românilor care intenționează să participe la festivalurile de muzică de anul acesta

Pe 14 martie la hotel Ramanda North din București și-au dat întâlnire reprezentanții celor mai cunoscute festivaluri din Romania: UNTOLD, Electric Castle, Nostalgia Retro/Disco/Future, Beach, Please!, Open Air – Blues Festival, Brezoi, în cadrul evenimentului Music festivals – Innovative engagement opportunities by Festivibe organizat de agenția de cercetare de piață iSense Solutions.

Agenția de cercetare de piață iSense Solutions evaluează impactul activităților pe care brandurile le desfașoară în cadrul festivalurilor, utilizând un instrument de cercetare dedicat: iSense Festivibe. Acesta realizează profilul participanților, masoară întreaga experiență a acestora pe durata festivalului, care au fost cele mai memorabile activități, ce branduri au observant și care au fost cele mai interactive momente.

Raport complet conține date și informații privind gradul de satisfacție în rândul participanților la festivaluri, intenții de participare, sume alocate pentru astfel de evenimente, precum și asteptările acestora, atât din partea organizatorilor, cât și al brandurilor prezente.

Datele studiului arată că românii sunt mari consumatori de festivaluri, le cunosc și participă. Întrebați care sunt festivalurile din România pe care le cunosc, aceștia au menționat: UNTOLD (97%), Neversea (90%), Electric Castle (83%), SAGA Festival (52%), Summer Well (52%), Sunwaves (23%), Nostalgia Retro-Disco-Future (22%), Beach, Please! (12%), Open Air Blue Air Blues Festival (12%), Massif (10%).

“Comparativ cu anul trecut s-a dublat intenția de participare la festivaluri, iar asta ne confirmă faptul că românii apreciază festivalurile de muzică. Totodată există o memorabilitate foarte bună pe termen lung a activităților pe care le văd în cadrul festivalurilor, iar acest lucru trebuie să fie cheia pentru strategia companiilor sponsor la astfel de evenimente, declară Andrei Cânda, Managing Partener, iSense Solutions.

Majoritatea festivalurilor se desfășoară pe parcursul mai multor zile, iar participanții au posibilitatea să aleagă din mai multe tipuri de bilete, în funcție de preferințe sau line-up. 43% dintre români declară că vor cumpăra bilet de o zi, 38% abonament și 13% declară că vor merge pe bază de invitație.

În ceea ce privește bugetul pe care intenționează să îl aloce fiecărui festival în 2023, excluzând costul biletului, transportul și cazarea, românii afirmă că vor cheltui în medie 542 de lei, menționând o sumă maximă de 816 lei și o sumă minimă de 391 lei, în funcție de festival, bani pe care îi vor folosi pentru mâncare și băutură sau alte activităti în cadrul festivalului.

În cadrul panelului de discuție din cadrul evenimentului, reprezentanții celor mai mari festivaluri de muzică din România au discutat despre cum a evoluat industria de evenimente din România direct proporțional cu interesul românilor pentru astfel de manifestări și despre oportunitățile de business care sunt tot mai mari pentru companiile care aleg să se partenerieze cu organizatorii festivalurilor.

Am plecat de la o premisă simplă: calitatea nu e un act, e un obicei al organizației noastre. Încă de la prima ediție a evenimentelor pe care le organizăm am reușit să generăm un tipar, am combinat un standard de calitate în materie de organizare cu experiențe unice de festival. 
În ultimii ani ne-am asumat activ rolul de lideri în entertaiment, dar avem și un impact puternic în procesul de educare și inovare în această industrie.
Avem alături parteneri strategici, împreună cu care reușim să dezvoltăm aceste idei, concepte și proiecte noi. Ca organizație, ne poziționăm ca trend-setteri și continuăm procesul de expansiune la nivel național și internațional. Până la finalul anului 2024 vom lansa și alte proiecte unice în Universul UNTOLD
, a declarat Flavia Gherman, Head of Partnerships, UNTOLD.

Participanții la festivaluri își doresc momente și experiențe memorabile pe durata evenimentelor, apreciază și participă la activările creative ale brandurilor, iar organizatorii au misiunea de a gândi o strategie de succes care să creeze notorietate.

Cred cu tărie că festivalurile sunt din ce în ce mai importante în mixul de marketing al brandurilor. Pentru că festivalurile sunt de cele mai multe ori cel mai bun context în care oamenii (relaxați și cu bună dispoziție) să perceapă mesajele brandurilor”, declară Cristian China-Birta, Fondator și Asociat Kooperativa 2.0 și Director Marketing Festivalul Open Air – Blues Festival, Brezoi.

Așa cum reiese și din datele prezentate în studiul iSense Festivibe, românii și-au recăpătat energia și dorința de distracție și vor să aibă cât mai multe opțiuni, iar organizatorii vin în întampinarea dorințelor acestora: “Dupa 2 ani de pandemie și stat în casă, generația mea, mai mult ca oricând, are nevoie de divertisment de calitate, are nevoie de experiențe inedite, iar line-up-ul de festival de anul acesta este unul foarte solid, care vine în întampinarea acestei nevoi, foarte  clar vizibilă în piață. În ceea ce ne privește pe noi, am extins foarte mult festivalul de la prima ediție pe care am avut-o anul trecut, avem o investiție de 4 milioaane de euro și aducem artiști care nu au mai fost niciodata în România, cum ar fi: CENTRAL CEE, 6IX9INE, NLE CHOPPA, DABABY și mulți alții, pe care îi vom anunța în curând. Estimăm un trafic de circa 160 de mii de persoane la ediția aceasta a festivalului, care va avea loc timp de 4 zile, între 27-30 aprilie și credem că le vom oferi cea mai bună experiența posibilă. Lucrăm de zor pe ultima sută de metri pentru a face festivalul nu doar cel mai sigur festival, dar și cel mai fun și plin de activități cool pe placul tinerilor” a declarat Andrei Șelaru, CoFounder & Head of Marketing Beach, Please!.

Așadar, ne așteaptă o vară plină de festivaluri și distracție pentru toate vârstele și genurile muzicale, iar asta înseamnă o oportunitate de business de neratat pentru companii. Românii sunt atenți, evaluează și apreciază momentele și atracțiile din cadrul acestor evenimente.

 

Datele prezentate fac parte din studiul iSense Festivibe. Acesta implica o metodologie complexa pre-in-post, inainte, in timpul si dupa festival. Studiul pre festivaluri a fost realizat in luna februarie 2023 pe un eșantion de 2500 respondenti: 1500 de respondenți, reprezentativ online pentru mediul urban, populatie 18-65, +1000 participanți la festivaluri, marja maximă de eroare +/- 2.53%, la un nivel de încredere de 95%. Datele din timpul festivalului sunt culese calitativ, printr-o comunitate online si observatii etnografice, iar datele de dupa festival sunt culese prin interviuri face to face, la iesirea din festival, si online.