11
Dec

Jumătate dintre românii din mediul urban a făcut cumpărături de Black Friday

București, 11 decembrie 2014: Aproximativ 51% dintre locuitorii din mediul urban au făcut cumpărături de Black Friday, cei mai mulți dintre aceștia afirmând că evenimentul a fost mai reușit decât cel de anul trecut, arată un studiu realizat de compania iSense Solutions.

Telefoanele mobile au avut cel mai mare succes de Black Friday 2014, 13% dintre cumpărători orientându-se către aceste produse. Pe următoarele locuri în topul preferințelor acestora s-au clasat articolele de îmbrăcăminte și încălțăminte (12%), televizoarele (9%), cărțile (7%), aspiratoarele (5%), tabletele (4,4%) și laptopurile (4.4%).

Înainte de Black Friday, potrivit datelor iSense Solutions, doar 28% dintre orășeni doreau să achiziționeze produse cu această ocazie, în timp ce 54% erau indeciși și așteptau să vadă promoțiile.

„Este interesant că aproape jumătate dintre românii care au cumpărat de Black Friday era indecisă înainte de eveniment. Astfel, putem spune că retailerii au îndeplinit așteptările românilor sau poate chiar le-au depășit cu promoțiile pe care le-au oferit anul acesta de Black Friday, 66% dintre cumpărători fiind de părere că evenimentul de anul acesta a fost mai reușit decât cel din 2013”, a declarat Andrei Cânda, Managing Partner iSense Solutions.

Conform studiului, 7 din 10 cumpărători cred că a meritat să aștepte promoțiile pentru a-și achiziționa produsele dorite. De asemenea, 68% dintre aceștia s-au declarat mulțumiți de nivelul reducerilor. Totuși, Black Friday 2014 a fost mai puțin apreciat de persoanele din intervalul de vârstă 35-44 de ani, 55% dintre acestea declarându-se nemulțumite de discount-uri și apreciind evenimentul ca fiind sub cel de anul trecut.

„Principalele motive pentru care o mare parte dintre consumatorii indeciși a achiziționat, în cele din urmă, produse de Black Friday au fost atât nivelul reducerilor, cât și durata mai mare a ediției de anul acesta, ceea ce le-a oferit mai mult timp pentru a lua o decizie. Astfel, 87% dintre cumpărători au apreciat faptul că evenimentul s-a desfășurat pe mai multe zile”, a adăugat Traian Năstase, Managing Partner iSense Solutions.

Achizițiile de Black Friday s-au desfășurat în special online, 62% dintre cumpărători alegând să profite de promoțiile magazinelor online, în timp ce 28% au preferat magazinele fizice. De asemenea, 10% dintre cumpărători au achiziționat atât din magazinele fizice, cât și de pe internet.

Studiul a fost realizat online de către compania iSense Solutions în cadrul Panelului ResearchRomania.ro. Datele sunt reprezentative pentru persoanele cu vârsta de peste 15 ani, din mediul urban din România. Rezultatele au un grad de eroare de +/-4,9%, la un nivel de incredere de 95%.

 

Despre iSense Solutions

iSense Solutions – The Modern Consumer Company – folosește cele mai recente tehnologii de sondare a consumatorului modern din România și oferă servicii integrate de marketing: cercetare, consultanță în marketing, comunicare, digital și vânzări. Compania a fost fondată de Traian Năstase și Andrei Cânda, specialiști cu o vastă experiență în domeniul cercetării de piață și cu o expertiză academică solidă, fiind doctori în Sociologie, respectiv Marketing. Mai multe informații puteți găsi pe www.isensesolutions.ro și www.researchromania.ro.

Comments ( 1 )

The comments are now closed.

%d bloggers like this: