Category: Comunicate iSense Solutions

25
Aug

48% dintre românii din mediul urban declară că citesc etichetele mezelurilor și a preparatelor din carne înainte de cumpărare

Românii din mediul urban sunt consumatori de mezeluri și citesc în general etichetele produselor înainte de achiziționare, o arată cel mai recent studiu iSense Solutions. Astfel că, mezelurile reprezintă o alegere gustoasă, sățioasă și rapidă pentru 51% dintre aceștia.

 

Consumate în anumite ocazii, evenimente festive și diferite momente ale zilei, mezelurile fac parte din meniul românilor din mediul urban utilizatori de internet, 7 din 10 consumând cel puțin o dată pe săptămână.

Când vorbim despre ocazii de consum, mezelurile sunt alese pentru o gustare rapidă (de către 51% dintre consumatori) sau la micul dejun (50%). De asemenea, mezelurile sunt consumate cu ocazia deplasărilor în afara localității (31%), dar și ca momente de răsfăț/ când le este poftă (30 %), sau când au musafiri (18 %), încercând să îi impresioneze prin diferite platouri, grătare care includ cârnăciori și o gamă largă de specialități din carne.

În peste 85% din gospodăriile cu copii, consumatorii declară că preparatele din carne și mezelurile sunt consumate inclusiv de către copii, aceștia consumând mezeluri, în medie, de 3 ori pe săptămână. Jumătate dintre părinți obișnuiesc să cumpere mezeluri și preparate din carne dedicate copiilor (52%), în timp ce cealaltă jumătate cumpără mezeluri clasice (48%).

 

Când vorbim despre suma alocată achiziționării de mezeluri și produse pe bază de carne, 50% dintre românii din mediul urban, utilizatori de internet obișnuiesc să cheltuiască într-o săptămână mai puțin de 50 de lei, pe când 30% dintre aceștia, alocă un buget mai ridicat, cuprins între 51-70 de lei pe săptămână pentru produsele pe bază de carne, iar restul alocă peste 70 lei pentru cumpărarea mezelurilor.

 

În ceea ce privește locul de unde achiziționează produsele, consumatorii preferă hipermarketurile/ supermarketurile: Lidl (60%), Kaufland (56%), Carrefour (35%), Profi (23%), Auchan (22%), Penny (22%), urmate de magazinele mici de cartier (18%) și piața agroalimentară (12%). Pentru București, Mega Image reprezintă unul dintre principalele locuri de achiziție a preparatelor din carne și mezeluri, pentru 4 din 10 consumatori.

 

În ciuda procentului mai redus al celor ce optează să cumpere carne și mezeluri direct de la producătorii locali (2 din 10), aceștia au fost asociați cu o calitate mai ridicată, cantitate mai mare de carne, mai puțini aditivi și un gust mai bogat.

Printre principalele criterii de achiziție ale mezelurilor se regăsesc: gustul (important pentru 32% dintre consumatori), urmat de ingredientele naturale ale produselor (criteriu important pentru 31% dintre aceștia), originea (dacă produsul este românesc- 13%) și prețul (10%).

 

Când vorbim despre preferințe legate de tipul produsului și felul în care sunt ambalate, 58% preferă mezelurile ambalate feliat (tip preferat și mai mult de tinerii cu vârsta cuprinsă între 18-29 de ani: 70%). Produsele ambalate baton sunt preferate de 55% dintre românii din mediul urban, în timp de 44% cumpără mezeluri vrac feliat. 2 din 10 consumatori de mezeluri din mediul urban obișnuiesc să cumpere vrac baton.

 

Înainte de achiziționarea mezelurilor sau preparatelor din carne, 48% dintre consumatori declară că citesc întotdeauna eticheta produsului, căutând informații despre aditivi sau coloranți, despre conținutul de carne, care este dorit să fie de preferat peste 95% și specificații de tip bio/ eco.

 

Comunicarea producătorilor de mezeluri a conținutului ridicat de carne, precum și a etichetelor curate reprezintă unul dintre factorii ce pot explica procentul mare al consumatorilor din mediul urban ce declară că citesc eticheta mezelurilor aproape întotdeauna. Totodată, frecvența ridicată de consum a mezelurilor, în rândul copiilor generează o atitudine mai precaută a părinților în a face alegeri mai sănătoase, declară Laura Roșca- Quantitative Research Director iSense Solutions.

 

În ceea ce privește sortimentul preferat, salamul crud uscat (44%) ocupă prima poziție, la o diferență mare fața de alte sortimente, cum ar fi: mușchiul file (13%), șunca (8%), salamul fiert (ex: de vară, salam Victoria– 8%), urmate de pastramă, parizer sau prosciutto cu un procent de 4% fiecare.

 

Datele prezentate fac parte din studiul Omnibus Săptămânal, reprezentativ pentru mediul urban și realizat de iSense Solutions în luna iulie, 2021 pe un eșantion de 500 de respondenți, grad de eroare +/- 4.38%, la un nivel de încredere de 95% si din comunitatea online iSense Modern Consumers în decursul lunii iulie 2021, comunitate ce cuprinde 50 de persoane cu vârsta între 18 și 55 de ani, din mediul urban.

10
Aug

50% dintre românii din mediul urban și-au schimbat comportamentul de utilizare a produselor cosmetice și de îngrijire personală de când a început pandemia

În contextul pandemiei, utilizarea produselor cosmetice și de îngrijire personală a suferit modificări pentru jumătate dintre românii din mediul urban. 28% dintre respondenti au ales să folosească mai puține produse cosmetice de când a început pandemia (în special tinerii cu vârsta cuprinsă între 18-29 de ani (45%)). De asemenea,  12% dintre românii din mediul urban declară că au o altă rutină de când a început pandemia, iar 6% au renunțat de tot să mai folosească produse cosmetice.

Utilizarea produselor cosmetice de îngrijire capătă semnificații diferite în funcție de scopul cu care sunt folosite, dar și de implicarea utilizatorilor în universul cosmeticelor și al îngrijirii tenului.

Astfel, 50% dintre românii din mediul urban, utilizatori de internet declară că urmează o rutină strictă de înfrumusețare (în special femeile – 73% vs. 24% bărbați).

Când vorbim despre categoriile de utilizatori ai produselor cosmetice, în cadrul  Comunității Online de Cercetare Calitativă iSense Modern Consumers, au fost identificate 2 segmente de utilizatori ale produselor cosmetice: primul segment, cei care urmează rutine de îngrijire, cu efecte vizibile în timp și care obișnuiesc să aibă rutine simple. Al doilea segment, poziționat ca expert, se raportează la cosmetice cu precădere din perspectiva produselor dermato-cosmetice. Acești utilizatori de regulă se confruntă cu probleme dermatologice specifice (acnee, rosacea, hiperpigmentare etc.) și din nevoia de control a problemelor tenului, devin treptat experți prin cunoștințele dobândite în timp, prin testarea diferitelor produse, substanțe active și combinații între ingrediente “pe propria piele”. Pentru aceștia, rutina de îngrijire a tenului este mai degrabă construită în timp, prin multiple încercări.

Atunci când aleg produsele cosmetice pe care să le folosească, românii din mediul urban țin cont de o serie de criterii cum ar fi: beneficiile (68%) și ingredientele produsului (36%), renumele mărcii (32%) – semnificativ mai mult în cazul bărbaților 40% –, review-urile online (17%), recomandarea medicului (16%), recomandarea prietenilor/ rudelor (14%) și recomandarea specialistului din magazin (9%).

Femeile, mai mult decât bărbații, sunt atente la review-urile online (22% vs. 11% bărbați), la beneficiile produsului (75% vs. 60% bărbați) și la ingredientele produsului (42% vs. 30% bărbați).

Recomandările medicului sunt mai degrabă luate în considerare de tinerii cu vârsta cuprinsă între 18-29 ani (25% vs. 16% total), dar și de persoanele mature (30-45 ani – 20% vs. 16% total).

Din punct de vedere obiceiuri de achiziție a produselor cosmetice și îngrijire, 38% dintre românii din mediul urban declară că le cumpără în general o dată pe lună și un procent similar de 34% le cumpără cel puțin o dată la 2 – 3 săptămâni.

 

Locul de achiziție în general diferă în funcție de gen si de vârstă, dar cele mai des menționate sunt hipermarketurile/ supermarketurile (72%), magazinele online (33%), magazinele fizice specializate (29%), de la consultanții de beauty – cum ar fi Avon, Oriflame etc. – (21%), din farmacii (20%) și direct din magazinele producătorilor (7%).

Femeile mai mult decât bărbații preferă magazinele online (41% vs. 25%),  consultanții de beauty (32% vs. 9%) si farmaciile (27% vs. 12%). Tinerii (18-29 ani) cumpără mai mult decât ceilalți din magazinele fizice specializate (47% vs. 29% total ) și din magazinele online (48% vs. 33% total). Persoanele mature (46-55 ani), mai mult decât restul preferă hipermarketul/ supermarketul (77% vs. 72% total).

Atunci când vine vorba să aleagă marca de produse cosmetice și îngrijire, 49% se declară fideli unui anumit brand, în timp ce 51% își doresc să experimenteze și nu se limitează la o singură marcă. Etichetele produselor cosmetice sunt verificate întotdeauna de 47% dintre românii din mediul urban, în timp ce 40% le verifică doar la prima cumpărare si 5% nu citesc niciodată eticheta.

3 din 10 români declară că folosesc cremele de sezon, cum ar fi cele care conțin SPF, doar în vacanță sau atunci când simt nevoie și 22% le folosesc în fiecare zi.

 

„A avea un ritual de îngrijire corespunzător reprezintă un trend în rândul utilizatorilor de cosmetice, în special în cazul femeilor. Această nevoie este completată și de încercarea de a găsi și a folosi produse cât mai puțin procesate, care să conțină cât mai puține ingrediente (de preferat doar substanța activă), să fie naturale, dar și produse care să răspundă mai multor nevoi și cu rezultate de impact. Și chiar dacă în acest moment produsele cosmetice și de îngrijire de sezon nu sunt văzute ca fiind un ”must-have” și în sezoanele mai reci, informarea utilizatorilor despre acest subiect este în creștere,  fiind un subiect discutat și întâlnit frecvent pe rețelele sociale”,  declară Alina Zelezneac, Head of Quantitative Research, iSense Solutions

 

Datele prezentate fac parte din studiul Omnibus Săptămânal, reprezentativ pentru mediul urban și realizat de iSense Solutions în luna iulie, 2021 pe un eșantion de 500 de respondenți, grad de eroare +/- 4.38%, la un nivel de încredere de 95%. Cercetarea calitativă a fost realizată în decursul lunii iunie 2021, în Comunitatea Online  de Cercetare Calitativă iSense Modern Consumers, comunitate ce cuprinde 50 de persoane cu vârsta între 18 și 55 de ani, din mediul urban.

11
Jun

85% dintre români au luat vitamine sau suplimente alimentare în perioada pandemiei pentru a-și întări sistemul imunitar

În contextul pandemiei, românii sunt conștienți de importanța unui sistem imunitar puternic. Astfel, 85% dintre consumatori au luat în ultima lună vitamine, iar 79% au luat suplimente alimentare. În top 3 vitamine preferate se numără Vitamina C (49%), Vitamina D (41%) și Magneziu (40%). Totuși, dacă vitamina C este luată în proporții similare de bărbați și femei, cele din urmă iau în mai mare măsură decât bărbații atât vitamina D (46% femei vs. 36% bărbați), cât și magneziu (43% femei vs. 36% barbati). În ceea ce privește suplimentele alimentare, cele mai populare sunt suplimentele pentru imunitate (42%) și cele pentru protecția ficatului (21%).

Apetența pentru vitamine și suplimente pare să fie alimentată și de nivelul de stres cauzat de pandemie. Vitaminele sunt percepute ca fiind în strânsă asociere cu nivelurile de energie și vitalitate simțite atât la nivel fizic, cât și la nivel psihic. Sunt asociate cu un „boost” de energie care îmbunătățește performanțele, întărește sistemul imunitar și conferă o stare de bine a organismului.

Persoanele cu un nivel de stres ridicat sunt mai predispuse să ia Vitamina C (64% față de 49%) sau Vitamina D (58% față de 41%), conform nivelurilor de stres definite în Consumer Stress Score, un instrument de măsurare a gradului de stres al consumatorilor în pandemie, dezvoltat de iSense Solutions.

În ceea ce privește suma alocată, românii cheltuiesc în medie 84 de RON pe lună pentru a achiziționa vitamine și suplimente alimentare. Suma este mai mare în rândul femeilor (94 RON) decât în rândul bărbaților (72 RON). Din nou, cei cu un grad mai mare de stres în privința epidemiei cheltuiesc și mai mult pe vitamine și suplimente (113 RON pe lună).

Majoritatea persoanelor cumpără vitamine și suplimente alimentare din farmacii (62%) și din magazine naturiste (31%). Achiziția se face de obicei fără recomandare de la medic – 76% au cumpărat vitamine sau suplimente fără să aibă o prescripție medicală în acest sens. Motivele indicate de consumatori țin mai degrabă de prevenție (37%) și menținerea stării de bine (43%).

„Sănătatea a constituit întotdeauna o valoare importantă a românilor, iar în contextul pandemiei preocuparea pentru sănătate nu putea decât să se accentueze. Prin urmare, datele privind incidența mare a consumului de vitamine și suplimente alimentare nu sunt deloc surprinzătoare. Dacă paza bună trece primejdia rea, în această perioadă vitaminele C, D si Magneziul au fost principalele alegeri ca mijloc de prevenție în perioada pandemiei”, declară Andrei Elvădeanu, Head of Market Strategy, iSense Solutions

 

Datele prezentate fac parte din studiul Omnibus Săptămânal, reprezentativ pentru mediul urban și realizat de iSense Solutions în perioada aprilie-mai, 2021 pe un eșantion de 500 de respondenți, grad de eroare +/- 4.38%, la un nivel de încredere de 95%. Cercetarea calitativă a fost realizată în decursul lunii mai 2021, în comunitatea online iSense Modern Consumers, comunitate ce cuprinde 50 de persoane cu vârsta între 18 și 55 de ani, din mediul urban.

 

 

12
May

Studiu VTEX și iSense Solutions: 20% dintre retaileri au început să vândă online în anul pandemic 2020

Pandemia de COVID-19 a adus în prim plan rolul special pe care ecommerce-ul îl joacă în această perioadă. Pentru a aborda schimbările actuale și creșterea digitalizării pieței, VTEX – soluție de comerț end-to-end la nivel global, complet integrată, cu marketplace nativ și capacități OMS – în colaborare cu compania de cercetare iSense Solutions a realizat în premieră, un studiu B2B în România care și-a propus să surprindă perspectiva retailerilor despre  ecommerce. 20% dintre ei au afirmat că au început să vândă și online anul trecut, în timp ce 46% au confirmat faptul că au vândut mai mult online în 2020 față de 2019.

Efectele pandemiei COVID-19 au avut impact direct la nivelul business-urilor din retail, care au trebuit să-și adapteze strategiile, investițiile și așteptările la contextul actual. Astfel, potrivit studiului “Piața de ecommerce din perspectiva comercianților” realizat de VTEX și iSense, realizat pe un eșantion de 219  companii din zona de comerț, din care 163 active digital,  46% dintre ele au raportat o creștere a vânzărilor în online, 24% dintre companii și-au reorientat business-ul către ecommerce, în timp ce 5% dintre respondenți și-au mutat exclusiv vânzările în online.

”În lumea post-COVID-19, creșterea rapidă a companiilor de ecommerce probabil a schimbat decisiv modul în care comerțul funcționează. Încă o dată avem confirmarea că există o cerință mare pe piață pentru o experiență de cumpărare completă nu doar offline. Ne bucurăm că din ce în ce mai multe business-uri, înțeleg importanța unei platforme de ecommerce integrate, flexibile și care este operată de o echipă de specialiști cu know-how solid. De asemenea, au ajuns la concluzia că nu trebuie totul realizat intern, ci pot avea încredere într-un partener care să le furnizeze scalabilitate imediată și care poate să se adapteze rapid oricărei schimbări a strategiei de business”, a declarat Cristi Movilă, Growth Leader, Eastern Europe al VTEX, în timpul evenimentului European Digital Commerce.

În condițiile în care incidența celor care fac cumpărături online lunar, în rândul persoanelor din mediul urban cu acces la internet, a crescut de la 56% în 2019, la 61% în 2020, investițiile în marketing și promovare au fost strategia de business abordată de 50% dintre retailerii chestionați. Pe de altă parte, 36% dintre ei au ales să dezvolte soluții și produse noi, adaptate la noul context de piață.

Programele de loializare a clienților s-au numărat printre soluțiile respondenților la dinamica nouă a pieței, 23% dintre companii investind în programe de loializare.

În ceea ce privește adaptarea echipelor la noul climat, 4% dintre comercianți și-au crescut numărul de angajați în anul pandemic 2020.

Livrările și instabilitatea traficului, principalele probleme

Cât despre principalele probleme indicate de companii în legatură cu activitatea de ecommerce, acestea țin de trafic, respectiv livrări. Astfel, 32% dintre respondenți sunt nemulțumiți de instabilitatea traficului de cumpărare în mediul online, iar 30% de întârzierile în livrarea comenzilor. Alte sincope menționate de retaileri țin de lipsa stocurilor (26%), neîncrederea consumatorilor finali în metodele de plată online (18%) sau dificultățile întâmpinate la expedierea produselor (18%). Doar 10% din totalul retailerilor intervievați și care sunt prezenți online s-au declarat nemulțumiți de performanța platformei de ecommerce utilizate.

Cele mai importante criterii atunci când aleg platforma de ecommerce sunt: funcționalitățile, user friendly, costurile aferente, posibilitatea de a integra toate activitățile de vânzare în platformă, flexibilitatea platformei de ecommerce și, nu în ultimul rând, o bună reputație în piață.

La ora actuală, per total, retailerii români se declară mulțumiți și complet mulțumiți în urma interacțiunii cu platformele de ecommerce, atingând un grad al satisfacției generale de 60%. Primele trei motive de satisfacție indicate de companii în ceea ce privește platforma utilizată sunt managementul ușor – 59%, costurile scăzute de întreținere – 38%, respectiv disponibilitate 24/24 h – 35%.

La polul opus, managementul dificil, lipsa scalabilității sau gradul scăzut de usability sunt printre principalele motive de nemulțumire față de platformele de ecommerce utilizate.

Întrebați despre cum își imaginează platforma de ecommerce a viitorului, desi majoritatea recunosc că nu s-au gândit încă la acest aspect, vizionarii o văd fiind user friendly, cu funcții multiple, precum ”un mall virtual”.

Rezultatele detaliate ale studiului realizat de VTEX România și iSense Solutions pe perspectiva companiilor în ceea ce privește modul în care s-a schimbat comerțul online local în anul pandemic 2020 au fost prezentate în premieră în cadrul evenimentului European Digital Commerce powered by VTEX, desfășurat online pe 12 mai.

 

Despre VTEX

VTEX este o soluție de comerț end-to-end la nivel global, complet integrată, cu marketplace nativ și capacități OMS. Venim în sprijinul companiilor din retail, producție, vânzare cu amănuntul, alimente, bunuri de consum ambalate, precum și din alte piețe verticale, astfel încât acestea să vândă mai mult, să își desfășoare operațiunile mai eficient, să scaleze fără probleme și să ofere o experiență remarcabilă clienților. Arhitectura noastră modernă, bazată pe microservicii, precum și instrumentele solide pentru afaceri și de dezvoltare oferă companiei VTEX posibilitatea de a asigura viitorul afacerilor clienților noștri și de a-i degreva de actualizările software. VTEX este apreciată de Sony, Walmart, Whirlpool, Coca-Cola, Stanley Black & Decker, Nestlé și de peste 2,500 de magazine online din 32 de țări. Compania a fost desemnată lider în IDC MarketScape: Worldwide B2C Digital Commerce Platforms 2020 Vendor Assessment și a fost numită Vizionară în Raportul Gartner Magic Quadrant for Digital Commerce din 2020. Ca urmare a infrastructurii revoluționare a platformei, precum și a numeroaselor sale soluții native integrate (peste 1.000 de parteneri globali poziționați strategic, inclusiv marketplace, integratori sistem, companii de plată și logistice) care completează funcționarea excelentă a acestuia, VTEX continuă să opereze într-un domeniu în care multe companii asigură servicii care nu mai sunt de actualitate. Vizitează www.vtex.com/ro.

Despre iSense Solutions

iSense Solutions – The Modern Consumer Company – folosește cele mai inovatoare metode de explorare și analiză a consumatorului modern și este una dintre cele mai importante agenții de cercetare de piață din România.  Fondată în 2014, compania oferă servicii complete de cercetare de piață și își propune să aducă un mix de inovație și eficiență pentru clienți. Mai multe informații puteți găsi pe www.isensesolutions.rowww.researchromania.ro și www.sensecommunities.com.

28
Apr

78% dintre românii din mediul urban își vor petrece Sărbătorile de Paște acasă, cu familia restrânsă, aproximativ două treimi dintre aceștia vor aloca peste 300 de lei pentru cumpărăturile de mâncare și până în 500 de lei pentru cumpărarea cadourilor.

Chiar dacă este al doilea Paște cu restricții de distanțare fizica și alte reguli impuse din cauza pandemiei, românii din mediul urban păstrează în continuare tradițiile și încearcă să își ofere mici bucurii, arată un studiu desfașurat de către agenția de cercetare de piața, iSense Solutions în perioada 20-22 aprilie, reprezentativ pentru mediul urban. 78% planuiesc să petreacă Paștele acasă la ei, cu familia restrânsă, iar 13% tot acasă, cu rudele. Aproximativ 9% au în plan concedii la munte, mare sau în alte locuri.

Pentru 35% dintre aceștia, cel mai important obicei este să petreacă această perioadă cu familia și să fie împreună, urmat de tradiția vopsirii ouălor(17%) și participarea la slujba de Înviere (15%). Cei care vor merge la slujba de Înviere au declarat că vor respecta distanțarea fizică și vor încerca să evite locurile aglomerate, iar o parte nu vor sta toată noaptea la slujba (așa cum o făceau în anii trecuți).

 

Când vine vorba despre cumpărături, românii din mediul urban au alocat un buget atât pentru masa de Paște, cât și pentru cadouri. 27% dintre aceștia au început să facă aprovizionarea cu o săptămână înainte de Săptămâna Mare, lăsând doar anumite cumpărături aproape de Paște. Până la 300 de lei este bugetul alocat cumpărăturilor de mancare în perioada sărbătorilor pascale pentru 30% dintre românii din mediul urban, respectiv între 300 și 500 de lei pentru 34%, iar restul de 36% au în plan să cheltuiască peste 500 de lei.

În ceea ce privește locul de unde își fac cumpărăturile, pe primul loc sunt hipermrketurile, în rândul cărora magazinele Lidl, Kaufland și Carrefour sunt primele opțiuni, în timp ce 24% dintre românii din mediul urban au declarat că își fac aprovizionarea și din piață.

Și pentru că vorbim despre păstrarea și respectarea unor tradiții și obiceiuri, precum și despre activitățile premergătoare sărbătorilor pascale, 40% dintre ei au declarat că au început deja să facă curațenia de Paște. Pentru pregătirea mesei, românii din mediul urban, declară că au în meniu preparate tradiționale. În topul preferințelor se află ouăle rosii (79%), cozonac (50%), urmate de o serie de preparate menționate de aproximativ câte un sfert dintre aceștia– salata bouef, friptura de miel, drob de miel, sarmale, pască. Sărbătorile pascale înseamnă miros de cozonac și ouă rosii, de aceea, 43% dintre românii din mediul urban vor pregăti cozonacii acasă, 24% vor cumpăra, iar pentru 17% aceștia vor fi pregătiți de altcineva din familie. Printre prăjiturile care se vor regăsi în meniu, sunt menționate Tiramissu, Prăjitura cu fructe de pădure și iaurt.

Tot când vorbim despre tradiții și obiceiuri, românii din mediul urban, au declarat că vor oferi cadouri și vor primi la rândul lor, de la cei dragi. Astfel că, aproximativ jumatate dintre ei vor pregăti cadouri familiei și apropiaților. Pentru trei sferturi dintre aceștia „Iepurașul de Paște” vine cu un buget de cel mult 500 lei pentru cumpărarea cadourilor.

 

Datele provin din 2 studii: studiul Omnibus iSense Solutions, realizat în perioada 20-22 aprilie, pe un eșantion de 500 de respondenți 18-65 de ani, din mediul urban, utilizatori de Internet și din  comunitatea online iSense Modern Consumers – comunitate ce cuprinde 50 de persoane cu vârsta între 18 și 55 de ani, din mediul urban, datele fiind culese în decursul lunii aprilie 2021.